Promisiuni (12)

Promisiuni (12)

Ce atitudine ai în fața încercărilor? Te superi și spui imediat că a căzut cerul pe tine? Nu te supăra! Cerul este frumos! Te bucuri când treci prin valea plângerii?

Sunt anumiți oameni care prefac Valea Plângerii într-un loc plin de izvoare:

Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. (Psalmul 84:6)

Nu-i așa că ai vrea să ai lângă tine astfel de oameni când treci prin necazuri?

Promisiunea pentru luna aceasta, poate chiar o promisiune de încheiere a anului, este din Romani 8:28.

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. (Romani 8:28)

Parcă n-ai vrea să auzi versetul 28 din Romani 8 când treci printr-o problemă. Personal, am fost încurajat cu versetul ăsta și imediat am preferat alt verset, alt mesaj, alt îndemn, orice, numai nu ăsta. Cum adică „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”?


Dumnezeu nu greșește niciodată!


Poate ar trebui să intru puțin în subiectul alegerii și al predestinării. În cartea „Cunoașterea: blestem sau binecuvântare?” abordez acest subiect și ajung la concluzia că omul este predestinat să aleagă. Oricât de mult m-aș învârti și aș merge pe alte ipoteze, concluzia va fi aceeași.

Atunci cum de are Dumnezeu niște oameni aleși, chemați după planul Său? De ce Dumnezeu îi favorizează pe unii oameni, iar pe alții nu? Hai să-ți răspund printr-un verset, apoi îți pun câteva întrebări la care răspunzi tu.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. (Ioan 3:16)

Ce a iubit Dumnezeu? Pe cine a dat Dumnezeu? Ce se-ntâmplă cu cel care crede în El? Sunt trei întrebări care-și găsesc răspunsul în versetul anterior… Pricepi acum că Dumnezeu te iubește? Trebuie doar să alegi să crezi adevărul.

Crezi că Dumnezeu greșește când ți se-ntâmplă ceva rău? Îmi place răspunsul lui Iov pe care i l-a dat soției sale:

Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul? (Iov 2:10b)

Dumnezeu știe dinainte rolul încercării. Dacă revin la situația mea când am primit versetul 28 din Romani 8 ca încurajare, acum pot să zic că așa a fost, dar atunci în afară de potop nu vedeam altceva.

E drept că sunt situații în care Dumnezeu te lasă în cuptor sau închide ușa și rămâi singur în bezna nopții. Ce faci în astfel de situații? Nici tu nu știi? Nici eu… În astfel de situații prefer să îngenunchez, să spun un „Mulțumesc!” și să recunosc că Dumnezeu știe ce face.

Dacă ne-ar spune Dumnezeu cât durează încercarea, n-am mai avea nevoie de credință, nu-i așa? Dar totuși, știm că norul nu este veșnic, deci ne putem ancora în nădejde…


„Nu norul este veșnic”


Probabil ai auzit cântarea „Nu te-ndoi, ci crede”. În prima strofă, sunt scrise următoarele versuri: „Nu norul este veșnic, / Ci soarele-i acel / Ce-nvinge și rămâne / Stăpân în urmă, el.”

Dacă Dumnezeu hotărăște să te încerce, fii sigur că nu e la voia întâmplării. Dumnezeu ne învață că după noapte vine zi și că după ploaie vine soare (curcubeul). Încercările sunt cel mai bun mod prin care ne dezvoltăm.

Cum ajunge un copil la maturitate? De unul singur nu poate. Ce trebuie făcut? Circumstanțele și împrejurările vieții contribuie în mod direct la maturizarea unui om. Altfel spus, drumul trasat de Dumnezeu este cel mai prielnic pentru dezvoltarea unui caracter armonios.

Poate zici că unii oameni sunt distruști pe interior și suferă încontinuu după un eveniment dezastruos. Te cred. Numai că acelor oameni le-a mai rămas un pic de putere și ar face bine să-L recunoască pe Dumnezeu în toate lucrurile.

Nu vreau să scriu ca un om încercat și nici nu vreau să scriu ceva ca mai apoi să primesc niște „cadouri de-ale vieții”. Știu doar că atunci când ai puterea să suferi și să te plângi de tot și toate, înseamnă că ai puterea să spui un „Mulțumesc!” și să chemi ajutorul lui Dumnezeu.


Nimic nu-i la voia întâmplării!


Dacă privești în urmă, retrospectiv, chiar și la anul 2023, poți să observi că problemele prin care ai trecut ți-au fost de folos?

În viață primești greutăți tot mai mari. De ce? Păi dacă mergi la sală și ridici 10kg cu o mână, timp de 2 luni, nu te plictisești? Din moment ce e ușor, nu vei mai crește în masă musculară. Trebuie să ridici greutăți mai mari pentru a avea un progres. La fel se întâmplă și cu greutățile vieții…

Cine vrea greutăți mai mari? Nimeni. Cine merită greutăți mai mari? Toată lumea.

Am văzut și auzit tot felul de urări la zilele de naștere în care i se spunea sărbătoritului/sărbătoritei o urare, iar la final, ca un fel de susținere a mesajului, că merită. Stai un pic! Am vrut să opresc ceasul, planeta, tot, când am auzit că merită. Cum adică merită? Bun, e bine să faci o urare cu de toate, dar nu există om care să merite binele.

Mai aud pe câte unul/una că răul se întâmplă pentru că oamenii buni nu fac nimic. Care-s ăia oamenii buni? Dacă fac o analiză scurtă oricărui om, demonstrez cu un singur verset că nu este bun…

„Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. (Marcu 10:18; Luca 18:19)

Într-adevăr, sunt oameni lângă noi pe care-i considerăm buni, dar în raport cu Dumnezeu, nimeni nu este bun. De aceea, nu trebuie să te mire când un om pe care-l consideri bun primește o încercare. Încercarea respectivă e spre binele lui.


Care-i planul lui Dumnezeu pentru tine?


De câte ori ți-ai pus întrebarea asta? Din moment ce Dumnezeu ți-a dat viață, înseamnă că are un plan cu tine, corect? Scopul vieții unui om este în legătură directă cu Dumnezeu.

Am scris o poezie în 21 ianuarie, 2019, cu titlul „O rază de pace în furtună”. La final, ultimele două versuri „vorbesc” astfel: „Credința poate orișicând! / Ești jos? Prea jos nicicând…”.

După 4 ani, îmi dau seama că nu puteam scrie mai bine de atât. Oricât de jos ești acum (e valabil și pentru mine), niciodată nu ești destul de jos! Mâna lui Iisus Hristos te ține cât timp ești în viață!

Alege să accepți planul lui Dumnezeu cu privire la tine! Nu există loc mai perfect pe lumea asta decât să fii în voia lui Dumnezeu!

Îți las o cântare faină. Merită să o asculți! Nu uita: Dumnezeu te iubește chiar dacă îngăduie să te încerce. Fii mulțumitor că are atenția îndreptată asupra ta din moment ce ți-a dat acest test! Cu siguranță nu oricine poate să treacă testul tău.

Șterge-ți plânsul

Vezi și

Promisiuni (1) – 26.01.2023
Promisiuni (2) – 23.02.2023
Promisiuni (3) – 30.03.2023
Promisiuni (4) – 27.04.2023
Promisiuni (5) – 25.05.2023
Promisiuni (6) – 22.06.2023
Promisiuni (7) – 27.07.2023
Promisiuni (8) – 24.08.2023
Promisiuni (9) – 29.09.2023
Promisiuni (10) – 26.10.2023
Promisiuni (11) – 30.11.2023
Promisiuni (13) – 29.01.2024
Promisiuni (14) – 23.05.2024

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai proaspete Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile