Promisiuni (14)

Promisiuni (14)

Care crezi că e cel mai benefic mod de a primi ceva? Să primești totul de-a moca, fără să faci nimic sau să fii răsplătit după ce faci ceva?

Nu-i așa că valoarea unui lucru primit pare diferită atunci când muncești, decât atunci când primești „pe de-a ficea”?

Dumnezeu are o grămadă de promisiuni pentru noi, dar multe dintre ele încep cu „dacă”.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9)


Cât de grav e păcatul?


Gândește-te că dacă păcatul n-ar fi grav, Domnul Iisus Hristos n-ar mai fi trebuit să se întrupeze și apoi să aibă parte de moarte, să rupă legăturile morții, să învieze a 3-a zi după Scripturi și să se înalțe la cer…

Chiar atât de grav este păcatul? Se pare că da. Se vede și în viața ta, și în viața mea, și în viața oricărui om. Păcatul e sinonim cu moartea.

… și păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea. (Iacov 1:15b)

Ce este moartea? Dacă ar fi să definim moartea, am putea spune, printre altele, că este pasul spre veșnicie. Este un hop. Nu cred că durează mai mult decât un hop…

Problema apare când vorbim de veșnicie. Există viață veșnică și pedeapsă veșnică. Elementele diferențiatoare după moarte sunt răsplata și pedeapsa.

Observi că nu este vorba de moarte? Nu mori continuu, ci orice-ar fi, chiar și după moarte, sufletul va fi într-o stare de viață.

Poți să-ți imaginezi că te dor toate organele pe interior, că îți pleșnește capul, că nu poți să te miști, că efectiv scrâșnești din dinți și urli de durere? Greu de imaginat… Ei bine, asta înseamnă o secundă de iad. Iadul e pedeapsă.

Păcatul se pedepsește!

Dar nu iartă Dumnezeu? Dumnezeu iartă, dar ce faci cu consecințele? Prea mulți oameni își permit să păcătuiască spunând că Îi vor cere iertare lui Dumnezeu și totul va fi bine…

E-adevărat că Dumnezeu te iartă dacă te pocăiești (te căiești și te lași de rele), dar consecințele rămân.


Dumnezeu e credincios!


Chiar dacă pare trist faptul că rămân consecințele și prin urmare vei avea parte de suferințe, privește partea plină a paharului: Dumnezeu e credincios și va fi protectorul tău în toate încercările vieții!

Un om întors la Dumnezeu, care alege să facă voia Lui și să umble zi de zi cu El, nu va fi niciodată dat de rușine!

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. (Psalmul 23:4)

Faptul că îți mărturisești păcatele și ești iertat, este deja un mare har. Numai ideea că Dumnezeu va fi cu tine în orice încercare, este deja ceva extraordinar.

Când ai cea mai mare nevoie de ajutor? Când ești în necazuri, corect? Poate zici că nu vrei să ai parte de necazuri. Bun, încearcă să nu culegi necazuri pe bază de consecințe!

Stai locului, fă-ți treaba, pocăiește-te, smerește-te, fă tot ce ține de tine și în mod garantat nu vei primi necazuri pe bază de consecințe.

În schimb, dacă îți place ispita și păcătuiești de nu mai știi de tine, dar te pocăiești, atunci să nu te plângi că vei avea parte de suferințe după suferințe.

Pocăitul nu e scutit de probleme! Singura diferență dintre un pocăit și un nepocăit care se află în probleme o face modul prin care trece prin ele.

Ți-am dat versetul 4 din Psalmul 23. Un pocăit umblă prin valea umbrei morții. Un nepocăit stă în valea umbrei morții…

Nu-i totuna să ai pace în mijlocul furtunii sau să îți pierzi mințile de la prea multă suferință.

De ce crezi că apar bolile mintale? Stresul și necazurile care se acumulează ne vor aduce o factură îngrozitoare la bătrânețe.

Dacă ești ancorat în Hristos, vei trece prin încercări și vei fi biruitor. Îl observi pe „dacă”? Doar dacă îl ai pe Hristos poți să fii biruitor orice-ar fi, indiferent de circumstanțe!


Merită să-ți mărturisești păcatele?


Dacă îți mărturisești păcatele, vei fi iertat. A fi iertat înseamnă a fi împăcat cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este cu tine, nimeni și nimic nu te poate doborî!

Să nu înțelegi că o viață de creștin înseamnă o viață fără grijuri, lipsuri, încercări, necazuri, probleme, uneori chiar și tragedii!

Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește! (Proverbe 3:12)

Vrei să fii iertat? Mărturisește-ți păcatele! Vrei să fii împăcat cu Dumnezeu? Mărturisește-ți păcatele! Vrei să ai parte de viața veșnică? Mărturisește-ți păcatele, lasă-te de ele, ia-ți crucea și fă voia lui Hristos!

Promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru cei care-l împlinesc pe acel „dacă” și fac tot ce ține de ei.

Bineînțeles, nu poți să faci totul, dar prin credință prin fapte și cu ajutorul lui Dumnezeu, viața merită trăită în cel mai frumos mod posibil cu putință! De ce? Pentru a avea parte de viața veșnică.

Dumnezeu a promis veșnicia celor care Îi fac voia și Îl urmează. Vrei să ai parte de veșnicie? Dumnezeu să-ți ajute!

Îți las o cântare faină pe care ți-o recomand. Omul iertat Îl mărturisește pe Hristos ca Domn și Mântuitor personal.

Mărturisesc, ești Domnul vieții mele

Vezi și

Promisiuni (1) – 26.01.2023
Promisiuni (2) – 23.02.2023
Promisiuni (3) – 30.03.2023
Promisiuni (4) – 27.04.2023
Promisiuni (5) – 25.05.2023
Promisiuni (6) – 22.06.2023
Promisiuni (7) – 27.07.2023
Promisiuni (8) – 24.08.2023
Promisiuni (9) – 29.09.2023
Promisiuni (10) – 26.10.2023
Promisiuni (11) – 30.11.2023
Promisiuni (12) – 12.28.2023
Promisiuni (13) – 29.01.2024

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai proaspete Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile