Ce cred despre „Marșul Apărătorilor Credinței”?

Personal, nu sunt de acord cu niciun protest în masă și nu recomand nimănui participarea la evenimente de genul ăsta… E ușor să instigi, știu că există multe părți de partea cealaltă care nu sunt de acord cu un protest și care caută să-și infiltreze slugile într-un mod strategic pentru a „sparge” evenimentul…

În fine, un protest, prin definiția lui, este o șmecherie. Pot fi de acord cu un protest dacă se face pe termen lung la nivel diplomatic. Vezi AICI părerea mea despre proteste, avantaje și dezavantaje.

Dacă se joacă șah cu manifestațiile masive, da, sunt de acord, dar să se urmărească o structură. Haoticul n-are ce căuta în viața unui creștin și nu știu, momentan, care este scopul pe termen lung cu „Marșul Apărătorilor Credinței”, care va avea loc la București, sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 16:00, plus că va fi și un concert creștin.

Înțeleg aproape toate punctele și liniuțele atinse, dezbătute și întoarse pe toate laturile. Sunt bune, de bun augur, necesare, demne de a fi băgate în seamă, dar oare creștinul trebuie să-și apere credința? Adică, cum vine asta? Păi eu dacă am credință în ceva, presupunem că știm definiția credinței (că „este o încredere neclintită…”), atunci cum se numește credința mea dacă se clatină?

Eu trebuie să-mi apăr credința sau credința mă apără pe mine? Dacă sunt lezat la nivel spiritual, fizic, psihic, de ce să caut imediat să-mi apăr credința? De fapt, ea mă apără pe mine… Credința în Dumnezeu îmi dă putere să pot sta în picioare indiferent de circumstanțele neprevăzute din viața mea. Credința, dacă e neclintită, așa cum o definește Biblia, atunci spulberă orice atac al vrăjmașului fără ca eu să fac ceva. Deci credința vine de la Dumnezeu, nu din încordarea bicepșilor. Degeaba mă screm, nu-mi pot adăuga niciun strop de credință, iar dacă inspir pe altul la credință, atunci n-am făcut nimic. De ce? Numai Duhul Sfânt transformă cu adevărat, indiferent că m-ai auzit vestind Evanghelia, credința aia în urma auzirii o produce Dumnezeu, nu eu. Dacă e din partea mea, atunci să fii sigur că dacă vine o persoană mai luminată decât mine și îți vorbește mai frumos și mai somptuos, îl vei crede imediat, indiferent dacă e de bine sau de rău…

Pot fi de acord cu un marș de tipul celor din armată, prin care se proclamă demnitatea personală cu recunoștință față de Dumnezeu și cu onoare, curaj și putere de a lupta pentru țară. În cazul „Marșului Apărătorilor Credinței” este vorba de apărarea credinței… Da, cred că e nevoie să lupți pentru „credința” celui de lângă tine sau mai bine zis pentru drepturile și libertățile omului.

E o confuzie sau mi se pare a fi o confuzie să spui că cineva îți atentează credința atunci când îl învăță pe copilul tău că o familie este formată din două femei sau din trei bărbați. Nu credința îți este atentată, ci drepturile și libertățile! Încearcă să muți un munte proptindu-te cu mâinile de bază. Reușești? Muntele ăla e făcut să fie neclintit, degeaba îi tai pădurile de la bază, de la mijloc sau de la vârf, muntele rămâne tot munte, adică statornic.

Copilul tău are o formă de credință, dacă are, deci din nou, copilul nu este atacat la nivel de credință. Poate spui că bat câmpii și chiar am ceva energie să bat și câmpii…

Ce înseamnă încercarea credinței? Nu vreau să merg mai departe cu subiectul ăsta…

Nu mă deranjează când spui că tu de fapt îți aperi credința… Treaba ta, înțelegerea ta… Dă-mi voie sau oricum îmi permit eu să-ți spun că aia nu e credință, ci doar o formă de evlavie. Ce e val, ca valul trece… În zilele din urmă mulți se vor lepăda de credință. Dar despre ce credință e vorba aici? O credință care se bazează pe emoții și pe tot felul de stări de cafea, nu se numește credință, ci doar o aprobare a faptului că tu recunoști existența a ceva. Cu alte cuvinte, e doar o formă de respect. Din moment ce se pierde acea credință, înseamnă că n-a fost credință adevărată. Nu intru în detalii, dar dacă Biblia zice că „este o încredere neclintită”, atunci ori ai credință și nu se clatină niciodată, ori nu o ai și se duce, adică îți pierzi respectul. Credința se dă și nu se poate pierde, pe când respectul se câștigă și se poate pierde. Ai nevoie de acea credință la nivel de duh, care prin Duhul Sfânt este statornică și de neclintit! Altfel, ajungem la Matei 23:15.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi înconjurați marea și pământul ca să faceți un tovarăș de credință și, după ce a ajuns tovarăș de credință, faceți din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteți voi înșivă. (Matei 23:15)

În fine, nu mă bag mai mult în subiect. Țin doar să precizez că e un lucru demn de admirat toată faza asta cu „Marșul Apărătorilor Credinței”. Nu o pot numi altfel decât „fază”. Dar trebuie să nu se oprească aici și să se treacă la nivelul următor. Cei din cupola LGBTQIA2S+ nu fac doar marșuri, ci se implică adânc la nivelul societății în toate domeniile. Ei bine, creștinul trebuie să fie acea voce care răspândește Evanghelia la toată lumea și care să nu dea prilej răspândirii răului. Cum poate lupta în felul acesta? Cu ajutorul Duhului Sfânt prin credință (credința aia neclintită)!

La teorie sunt bun, ca și tine, de altfel, dar cât de bine ne simțim atunci când trebuie să aplicăm ceea ce știm? Toată ziua „bună ziua!” știm să dăm, dar ca o lucrare să funcționeze bine și mai apoi să performeze, are nevoie de lucrători, lucrători care mai apoi vor căpăta experiență și vor deveni profesioniști.

Cu tot respectul, cred că avem profesioniști în mediul evanghelic, iar cea mai potrivită persoană pentru organizarea „Marșului Apărătorilor Credinței” este chiar fratele Toni Berbece. Omul ăsta are carismă, energie, curaj și putere ca să slujească și să răspândească Evanghelia oamenilor din toate păturile sociale, plus că este din București și are o lucrare rodnică… Mi-e indiferent faptul că nu aparține vreunui cult și că e un creștin independent, atâta timp cât proclamă adevărul.

Ca impact și relevanță, creștinii sunt cei mai educați și mai bogați oameni din România. Cine vrea să mă contrazică nu știe ce face…

Închei? Da. O credință trăită nu trebuie apărată, ci ea te apără pe tine. Drepturile trebuie apărate, libertățile (normale) trebuie proclamate, iar credința trebuie trăită!

Sfat pentru ăia mari: predicați oamenilor cum să-și trăiască credința, nu-i instigați la proteste! Pot fi de acord cu protestul, nicio problemă, dar dacă e doar pentru poze și filmulețe, atunci e apă de ploaie. Prefer un cort pe stâncă decât un cort pe nisip la malul mării. Deci ori faceți ceva pe termen lung și sunteți o voce creștină pentru proclamarea adevărului, ori vă risipiți singuri și „Marșul Apărătorilor Credinței” va fi un eșec…

Nu sunt pesimist, nu sunt optimist, ci încerc să fiu realist. Protestele sunt un teren minat plin cu vicleșuguri. Dar pot fi de acord cu proteste creștine, nu-i problemă, doar să se facă înțelept…

Așadar, dacă vrei, poți participa la „Marșul Apărătorilor Credinței”, sâmbătă, 22 octombrie, la București, în Piața Universității de la ora 16:00. La sfârșit va fi un concert al formației Cristocentric, iar mai apoi un mesaj din partea organizatorului Toni Berbece. Câte persoane se estimează că participă? 10.000!

Doamne ajută, Doamne dă izbândă! (Psalmul 118:25)

Sursă imagine: euobserver.com

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară: