Renunțarea este cel mai mare eșec!
De câte ori ai renunțat la ceva bun, fie la un vis, fie la un plan, fie la tine, fie la alții? Știai că verbul „a renunța” este mai dăunător decât verbul „a greși”? Dacă renunți, nici măcar n-ai ocazia să greșești sau (de ce nu?!) să reușești!
Am scris în urmă cu câteva luni articolul „Cum e generația din ziua de azi?”, un articol în care am încercat să fiu imparțial și să nu trântesc pe nimeni la podea… Ei bine, îmi mențin opinia, dar am ajuns la o concluzie mai tăioasă: toate generațiile din ziua de azi sunt în relații bune cu verbul „a renunța”. Asta mi se pare grav…
Înțeleg copiii, adolescenții sau tinerii care renunță ușor la visurile lor, dar nu pricep de ce renunță adulții. N-ar trebui ca un adult să fie un luptător adevărat, indiferent de circumstanțe? Un adult se presupune a fi matur, corect? Atunci de ce renunță atât de ușor?
Nu iau în calcul sexul feminin sau masculin al persoanei care renunță… Mă refer la toți oamenii, la modul general.
Precizare: nu „atac” subiectul pentru renunțarea la lucrurile negative! Sunt de-acord că omul trebuie să renunțe la orice i se pare rău și dăunător, dar nu sunt de-acord să renunțe la lucrurile bune, chiar dacă are tot felul de obstacole! Obstacolele sunt puse pentru le ocoli sau a trece prin ele! Punct.
Nu există om sau oameni dintr-o generație anume care să nu-mi confirme faptul că nu e în relații bune cu verbul „a renunța”. Poate spui că astfel de oameni sunt prietenoși din moment ce sunt în relații bune cu ceva, dar acel „ceva” merită toată ocara, nicidecum aprecierea!
Renunțarea este ca o tumoră canceroasă, ce stă cocoțată pe capul caracterului omului și care-l împiedică să vadă (și să simtă) de ce nu-i merge bine. Încă o dată mă refer la renunțarea la lucrurile bune. E culmea să spui de ce nu vezi când ești legat la ochi!
Omul care face ceva, care-și pune timpul, gândul, mâinile, picioarele la acțiune, poate greși. Este ceva greșit că un om poate greși? Nu. E ceva natural. Mai bine greșești decât să renunți la a face bine!
Cine n-are motive întemeiate să renunțe la lucrurile bune (idei, visuri, planuri etc.) dă dovadă de lașitate!
Bineînțeles că sunt excepții când e mai bine să renunți la ceva bun, chiar dacă pierzi. Astfel de cazuri sunt rare și te-asigur că nu te întâlnești cu ele în fiecare an (poate nici măcar o dată la 10 ani).
În concluzie, ce este de făcut? Să nu renunți! Știu pe Cineva, care odată, demult, n-a renunțat la tine și la mine… Părinții Lui au avut de suferit, ba chiar au fost nevoiți să meargă într-un staul, iar mama Sa L-a născut acolo în grajd… Când a crescut, Omul ăsta a ajuns la un apogeu în care a fost batjocorit în ultimul hal… Nu doar că a fost batjocorit, dar a fost și răstignit…
Ce crezi, Omul ăsta a renunțat la tine și la mine? Nicidecum! A înviat a treia zi după Scripturi și ne-a oferit șansa mântuirii (salvării veșnice)! Acest Cineva este Domnul Iisus Hristos! Cel mai bun exemplu dat de un Om vreodată împotriva renunțării a fost Iisus!
Dacă Iisus renunța, deși avea toate motivele să renunțe (din punct de vedere pământesc), aveai toate motivele să renunți și tu! Merită să știi că El a ales să continue, să lupte, să ridice ochii spre cer, să mulțumească Tatălui și să biruiască tot, până la sfârșit, indiferent de circumstanțe!
Crezi că tu ai motive să renunți? Mă-ndoiesc… De fapt, te îndoiești și tu… Gata! E prea multă lume care a ales să renunțe… Fii omul care alege să continue și să lupte!
Așa să-ți ajute Dumnezeu!
#LuptăPânăLaCapăt
👍👍👍
Timpul este prețios. De multe ori renunțăm pentru ca timpul este prețios. Timpul și resursele investite într-o luptă, de multe ori depășesc valoarea câștigării.
Mulți renunță pentru ca își dau seama pe parcurs ca au întrat într-o luptă în care nu trebuiau sa între.
Deci soluția este să nu se intre în lupte neprofitabile.
E înțelept să renunți dacă vezi că dăunează, dar dacă e un lucru bun, atunci lupta trebuie să fie continuă.
Arareori există scuze pentru a nu mai lupta și a renunța…