Promisiuni (6)
De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta. (Isaia 43:4)
Ce zici de versetul anterior? Dacă Dumnezeu spune că ai preț în ochii Lui, că ești prețuit și că te iubește, că dă oameni și popoare pentru viața ta, atunci ești dator să-I mulțumești și să-L slujești toată viața (tu și casa ta)!
Ce înseamnă să fii dator cuiva? Când cineva te-a ajutat la nevoie, când nu reușeai să te descurci fără ajutor, iar acum ești oarecum obligat să-i întorci favorul, poate chiar să-l multiplici (așa se nasc și cămătarii… glumesc…).
Poți fi dator lui Dumnezeu? Poți, dar n-ai cum să-ți acoperi datoria niciodată.
Dragostea lui Dumnezeu nu este schimbătoare și nu scade în intensitate… Vrei dovezi? Ce altă dovadă mai mare decât jertfa lui Iisus Hristos pe cruce trebuie să primești?
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. (Ioan 3:16)
Oare ce fel de om s-ar sacrifica pentru tine? Unul care te iubește, fie părinții, fie soțul/soția, fie cineva curajos care te prețuiește. Și totuși, n-ar putea niciun om să facă vreodată câte face Dumnezeu pentru tine…
Capitolul 43 din Isaia este unul plin de încurajări și promisiuni din partea Domnului pentru tine și pentru mine. Ți-l recomand ca lectură obligatorie.
Nu uita că tot ceea ce spune Dumnezeu se împlinește! Cuvântul Domnului este o promisiune care se împlinește complet.
Îți las o cântare de încurajare… Ai valoare-n ochii lui Dumnezeu! Nu uita să-I mulțumești și să-L slujești!
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Vezi și
Promisiuni (1) – 26.01.2023
Promisiuni (2) – 23.02.2023
Promisiuni (3) – 30.03.2023
Promisiuni (4) – 27.04.2023
Promisiuni (5) – 25.05.2023
Promisiuni (7) – 27.07.2023
Promisiuni (8) – 24.08.2023
Promisiuni (9) – 29.09.2023
Promisiuni (10) – 26.10.2023
Promisiuni (11) – 30.11.2023
Promisiuni (12) – 12.28.2023
Promisiuni (13) – 29.01.2024
Promisiuni (14) – 23.05.2024