Fragment – Veșnic
„Nu la voia întâmplării scriu despre cunoaștere ca fiind un păcat iertat veșnic. Până acum ai citit ce înseamnă păcatul și iertarea, iar de aici înainte vei citi că veșnicia e premiul cel mare pentru păcătosul iertat.
Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11)
E uimitor faptul că Dumnezeu a lăsat în inima omului gândul veșniciei, e ceva supranatural. Cum e posibil ca ceva limitat să se gândească la ceva nelimitat? Îmi place infinitul și de aceea îmi permit să ofer o axiomă și un corolar care să toaleteze puțin copacii cunoașterii…
Axiomă: Dacă infinitul nu se poate măsura, atunci structura de cuvinte „număr infinit” este contradictorie; orice număr se poate „număra”, infinitul se poate filosofa (simbolic și teoretic).
Corolar: Dacă păcatul duce la moarte și iertarea la viață, infinitul e inevitabil.
Numai trupul omului e trecător, în rest, sufletul (cum reiese și din Eclesiastul 3:11) și duhul (care vine direct din Dumnezeu) îl definesc pe om ca fiind veșnic. O să citești un capitol pe care s-ar putea să nu-l înțelegi (în totalitate). Până acum trasam o linie subțire ca să prezint o idee, dar prin acest ultim capitol voi trasa linii îngroșate sau linii duble, iar dacă ți se pare că mă contrazic, că mă pierd în idei, încearcă să citești cu atenție. Îmi plac cuvintele… sper că și lor le place de mine…”
Tocmai ce ai citit un fragment din ultimul capitol (principal) al cărții „Cunoașterea: blestem sau binecuvântare?”. Prin structură, tematică și har, am reușit să creez un concept nou care să reliefeze o idee principală, astfel încât să fie abordată într-un stil creativ și cât mai compact… Va fi o adevărată surpriză…
