Carte
Recenzie la cartea „Ciuma”, de Albert Camus

Recenzie la cartea „Ciuma”, de Albert Camus

Dacă prin cartea „Versouri”, de Anca Mizumschi, am descoperit ce înseamnă arta urâtă, la cartea asta, „Ciuma”, am înțeles mai exact ce înseamnă să „bați câmpii”. Ori traducerea în stil oltenesc, ori abureala autorului care s-a transpus în personaj… nu știu, dar ceva nu mi-a plăcut.

Bun, sunt de acord că stilul e mai mult pe descriere, hai că merge să descrii o chestie într-o pagină, două, dar să bați câmpii atât de mult pe un subiect mi se pare penibil.

Nu știu prea multe cu privire la Albert Camus, în afară că a luat Premiul Nobel pentru Literatură și că era un „stângist” convins (plus alte titluri de cărți).

Nu dau cu piciorul în munca celor de la Polirom, chiar dacă am de gând să nu-l mai citesc pe Camus… Le apreciez lucrarea, evident că nu prea mult, dar pot să o apreciez.

Toată povestea asta cu boala numită ciumă, provenită de la șobolani, a avut ca ambasadori personaje din domenii de activitate diferite, și anume: un doctor, un jurnalist, un turist, un preot, un funcționar etc.

Am înțeles ideea prin care a unit în jurul unui context și iubirea, și suferința, și exilul. Ca întreg, povestea văzută prin diferite lentile este bună. Adică, te pune pe gânduri și asta consider că e cel mai important când citești o carte.

La un moment dat mă așteptam să iasă la iveală faptul că toată nebunia cu ciuma și cu închiderea orașului (la propriu), a fost de fapt o făcătură, că ciuma nu ar fi reală, ci doar un „artific” produs în laborator. Poate că pandemia din 2020-2022 mi-a arătat cât de parșiv poate fi omul…

Ce faci în situații de criză? Iei măsuri. Poate că nu le iei tu dacă te panichezi și nu poți reacționa pentru binele celorlalți, dar sigur se va găsi cineva cu capul pe umeri care să-și asume acțiunile.

Toată acțiunea se petrece în orașul Oran din Alegria. Este al doilea cel mai mare oraș din țară… Pune-te acum să închizi un astfel de oraș și vezi ce se întâmplă…

Ca în orice administrație care lucrează la stat, măsurile de control ale populației sunt cele clasice: minciuna, alarmarea, instigarea, liniștirea (prin violență), toate pentru nobilul scop pentru care există expresia „Lasă-mă să te las!”.

Au închis orașul, epidemia de ciumă s-a extins, măsurile de combatere s-au înăsprit (prin izolare forțată), iar într-un final, după răzvrătiri care mai de care mai exorbitante, populația s-a obișnuit cu ideea de izolare și aștepta moartea. Nimic mai inuman nu poate fi decât să trăiești ca să mori…

Treptat, rând pe rând, personajele principale se dezumanizează și devin un fel de roboți cu suflet. Chiar și evenimentul neplăcut numit Holocaust a arătat faptul că omul este tot om în cele mai groaznice momente.

Când vezi că oamenii mor în chinuri, că explodează tot corpul în ei de durere, că li se umflă ganglionii, că le sunt măcinați plămânii și că fluieră în loc să respire, atunci se produce ceva în conștiința ta.

Dorul, cuvântul unic care nu se poate traduce în altă limbă, este tăios și face ravagii în momentele de exil. Iubirea? Doar o amintire, ca o pată pe suflet care nu poate fi acoperită…

Ce faci când nu mai ai pe nimeni și aștepți moartea? Ce faci când ești izolat într-un oraș controlat de miliție, supus autorităților pentru a fi dezumanizat în toate aspectele vieții? Privarea de libertate și obligarea la moarte sunt un cancer pentru psihic…

Într-un final, se declară învingerea epidemiei (după o perioadă în care s-a ajuns la tot felul de seruri pentru imunizare), se proclamă victoria în fața invizibilului, lumea își reia activitatea, dar urmările unei astfel de întâmplări se lasă cu minți nebune și bolnave…

Probabil că ar trebui să-l citesc pe Albert Camus direct în limba franceză pentru mai multe subtilități, dar chiar și așa mi se pare o carte slăbuță. Nu cred, momentan, că autorul este slăbuț, dar dacă scrii o carte în care ești autorul care-l narează pe narator, atunci nu mă bag să o citesc… O pot citi dacă vrei o părere sau să intervin la corectat, dar nu de plăcere.

Nota mea pentru „Ciuma” de Albert Camus: 6,4.

Recomand cartea? Nu.

Concluzie? E bine să citești, dar nu e bine să citești chiar orice. Cum poți evita asta? Nu știu, e bine să citești…


Sursă imagine: Liam McGarry on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Distribuie și altora:
Aboneză-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
TOP