Recenzie la cartea „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry
Ai auzit de cartea „Micul prinț”? Cu siguranță… Dar de Antoine de Saint-Exupéry? Nu-i un nume chiar ușor de reținut, dar probabil îți dai seama că are nume de francez. Întrebarea „roșie” este: ai citit cartea „Micul prinț”?
„Micul prinț” nu este o carte cu titlu de maneliști, ci pur și simplu o carte simplă, cu un nume simplu, pentru un cititor simplu. Am citit-o de curios, fără așteptări, și totuși nu mi-a plăcut…
O carte de copii pentru adulți
Din ce am auzit (citit) la alții, cartea este scrisă mai mult pentru copii, adică pe înțelesul copiilor (sau ceva de genul, dar nu se pliază chiar sută la sută), doar că ținta de bază este omul adult. De ce? Pentru că adultul încetează să mai fie copil. Și ce e rău în asta?
Înțeleg ideile autorului, pe-alocuri, dar de ce ai șterge linia dintre copil și adult? Omul adult are niște responsabilități și înțelege altfel lumea pentru că nu mai este un copil care face ce vrea și (aproape) oricând vrea. Mi se pare că autorul a încurcat borcanele…
Sunt de-acord că omul adult trebuie să se distreze, chiar într-o formă pură (simplă) cum o face un copil. Viața de adult este mai mult o rutină decât o distracție, dar nu văd nimic rău în asta.
Cred că și adultul are momente în care se distrează, mai ales când e îndrăgostit sau când este încojurat de copii (sau de prieteni și face caterincă maximă…).
Micul prinț din această carte este un personaj fictiv. Bine-bine, toată cartea este o ficțiune, doar tipologiile de oameni adulți sunt reale.
Jugul vieții de adult
Mi se pare mie sau e culmea culmiilor ca un copil să-i impună profesorului ce anume să-i predea? Cum adică, tu, copil, vrei ca profesorul tău să te învețe ceva anume, adică nu după programă, ci doar așa, din auzite, ce vrei tu?
Un profesor știe foarte bine cât poți să duci ca elev, ce capacitate de învățare ai și cel mai important lucru, știe foarte bine care este programa după care te învață ceea ce te învață. Un profesor adevărat are răbdare! Un copil râzgâiat trebuie să învețe disciplina!
În cartea de față, micul prinț are parte de niște „excursii” și vizitează câteva planete. Acele planete reprezintă casele unor tipologii de oameni. De exemplu, o planetă are un rege care n-are cui să-i fie rege, o altă planetă are un bețiv, o altă planetă are un om de afaceri și tot așa. Ideea e că aceste planete au un singur om (sau entitate), care reprezintă, oarecum, „închisoarea” omului adult.
Un bețiv este captiv în propria lui minte, la fel și un om de afaceri care vrea să-și mărească tot mai mult averea sau un rege avid după putere.
Care este jugul vieții pentru un adult? „Închisoarea” minții. E greu spre imposibil ca un adult să se schimbe. Este chiar imposibil să schimbi un adult… Numai Dumnezeu îl poate schimba! Un copil e ușor de schimbat pentru că e inocent și învață rapid lucuri noi. Un adult se crede deja învățat, iar când își dă examenele vieții, dă cu bâta-n baltă…
Micul prinț realizează că oamenii ăștia pe care-i întâlnește au o viață destul de plictisitoare. Își dă seama că adulții sunt ciudați și nu știu cum să trăiască.
Sunt de-acord cu autorul, mai ales când prezintă niște tipologii de oameni ca exemple negative. Dacă așa i-a fost scenariul, atunci e în regulă. Atâta s-a putut…
Ce vrei să învețe un copil de la un bețiv, de la un om care vrea să manipuleze, de la un om înfumurat, de la un om care face lucruri fără sens? Un copil e curios și trebuie să descopere lumea din jurul lui, iar pentru asta, omul adult trebuie să-i explice lucrurile atât la nivel elementar, cât și la un nivel mai elevat. Nu trebuie să te-ngrijorezi că nu va înțelege când îi explici chestii mai complicate… Cu timpul, va înțelege.
Întrebare de baraj: ți-ai dori să fii copil sau îți place să fii adult? Ce preferi? Eu aș prefera să fiu din nou la grădiniță, dar îmi dau seama că și-acolo mă plictiseam uneori…
Nu-i rău să fii matur!
E rău să fii matur? Nu cred că e ceva toxic să fii matur, chiar dacă există maturi de-a dreptul toxici din toate punctele de vedere. Autorul Antoine de Saint-Exupéry scoate în evidență, poate prea mult, ideea că omul adult e lipsit de viață.
Ar fi culmea ca un adult să gândească totdeauna precum un copil! Înțeleg că mai trebuie să „scoți” copilul din tine uneori, dar să nu lași maturitatea deoparte.
Un om matur care elogiază copilăria și își dorește cu tot dinadinsul să fie din nou copil, mi se pare că are probleme la „mansardă”. Omul e creat astfel încât să crească, deci să depășească stadiul de copil, adolescent, tânăr și să devină adult, apoi om cu vârsta îmbelșugată și să meargă în veșnicie (la Dumnezeu).
Nu fii imatur! Prea multă lume a lăudat cartea „Micul prinț”, astfel că îmi permit să înclin un pic balanța spre egalitate și să scriu că este o carte slabă pentru oameni slabi.
Nu recomand cartea „Micul prinț”!
Nu recomand nimănui cartea „Micul prinț”! Dacă vrei să o citești doar așa din pură curiozitate, pentru cultura ta generală, nicio problemă… Așa am făcut și eu.
Înțeleg ideea de ficțiune, S.F., basme și balade, dar cartea „Micul prinț” e destul de slăbuță și nu o pot băga în nicio categorie.
Apreciez efortul autorului, dar pentru mine, direcția în care s-a dus cu firul de bază al cărții, este slab. Cât de tare poate să fie un fir? Te încrunți la el și se rupe, nu-i așa?
În fine, poate zici că am pierdut un pic din poveste, pentru că autorul pune față-n față un adult și un copil, apoi începe călătoria copilului (micului prinț). Ei bine, dac-aș fi profesor universitar și cu un pic de autoritate, aș face o teză serioasă și aș demonta-o complet!
Fără să fiu răutăcios, nu recomand cartea „Micul prinț”. I-am dat nota 6 fix. La copii nu le dai nimic cu viruglă… Anul ăsta n-am citit o carte mai aiurea…
Apropo de citit, îți recomand să citești și alte #recenzii pe care le-am scris pe acest blog! Ai să vezi că nu sunt chiar atât de „tăios”. Spor la citit și nu uita să fii matur! Viața e frumosă la toate vârstele!
