Pot să încep cu „mi-a plăcut”? Pot. De fapt, nu cartea în sine mi s-a părut interesantă, ci autoarea ei, Agatha Christie, pe care o consider un geniu.
Mi-e indiferent dacă traducerea a jucat un rol important sau nu pentru că tehnica prin care a scris Agatha Christie este „punct ochit, punct lovit”.
Despărțirea pe capitole mici, plus o introducere „aruncată din tren” (fără prea mult context), îl fac pe cititor curios. Bineînțeles, la faza asta de captare prin scriere pot să-l recomand oricând pe Igor Bergler.
Așadar, e o carte care se citește foarte ușor. Dacă ar fi mâncare, ți s-ar topi în gură… Aici ți se topește în creier…
Poezia sadică după care se trasează firul romanului este un fel de prorocie, de prevestire a morții pentru niște neputincioși.
Personajele știu ce va urma, știu ordinea strofelor, felul cum va muri următorul, dar nu-l cunosc pe acela care va muri până nu moare.
Am citit ca un curios, capitol după capitol. La început nu mi-a plăcut atâta descriere și imaginație, dar am observat că au avut un scop bine definit.
Care este sinteza romanului?
Un nebun orchestrează o nebunie prin care aduce 10 oameni pe o insulă și îi omoară pe rând… De fapt, toate crimele au câte o strofă în celebra poezie de la începutul cărții.
Poezia (cântecul) este pentru copii, scris în 1869 de Frank Green, iar din cauza rasismului venit de la iresponsabilii din SUA, s-a schimbat și numele din „Zece negri mititei” în „Zece indieni mititei”. În fine…
Ideea e că oamenii ăștia mor degeaba și din motive tâmpe. Oricum vei afla la final cum au fost gândite crimele.
Concluzia mea
Mi se pare o carte interesantă, scrisă de un psihopat.
Stai un pic! Nu autorul este o „ea”? Da, este, dar Agatha Christie e un geniu și atât. Sau să scriu că-i psihopată? După aceea aș fi considerat misogin și antifeminism (#mizerie).
Autorul moral al cărții îl consider pe „un el”, pe acel psihopat care i-a omorât pe toți 10. De fapt, a omorât mai mulți, chiar și pe el, dar asta vei afla dacă citești cartea până la final.
Recomand cartea? Da, fără ezitare!
Merită citită, deși e cu parfum sadic, mi-a atras atenția strategia creativă a psihopatului sau a „omul de geniu” al romanului.
De ce ți-ai dori să faci crime? Ce dorință e asta? Și care-i scopul?
Psihopatul și-a făcut o arhitectură malefică, și-a ales cu grijă oamenii care au comis crime la rândul lor, dar care nu au putut fi găsiți vinovați, și astfel le-a întors „favorul”.
La finalul cărții găsești o explicație „ca la carte”.
Până la urmă, chiar crezi că geniul trebuie să fie deștept? Mi se pare că un geniu e prost de mai multe ori, apoi e geniu și apoi din nou prost, dar de data asta de mai multe ori ca înainte.
Notă
Ce notă îi dau romanului „Zece negri mititei”? Nota 9,10.
9 pentru că sunt subiectiv (Agatha Christie e genială) și ,10 pentru că sunt „Zece negri mititei”. Nu mai zic nimic de criminalul psihopat (genial de psihopat).
N-am mai dat nota 9 la nicio carte citită în ultimii 3 ani. Maxim am dat 8.7 la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor Frankl.
Momentan citesc cartea „De la idee la bani”, de Napoleon Hill, pe care nu o scot din nota 4.
Spor la citit! Cititul face bine!
Vezi și
- Recenzie la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”
- Recenzie la cartea „Fenomenul Pitești”, de Virgil Ierunca
- Recenzie la cartea „Statele Unite și Noua Ordine Mondială”
- Recenzie la cartea „Ciuma”, de Albert Camus
- Recenzie la cartea „Alchimistul”, de Paulo Coelho
- Recenzie la cartea „Creștinism, pur și simplu”, de Clive Staples Lewis
- Recenzie la cartea „Ferma Animalelor”, de George Orwell
- Recenzie la cartea „Crucea și pumnalul”, de David Wilkerson
- Recenzie la cartea „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry
