Recenzie la cartea „Zece negri mititei”, de Agatha Christie
Pot să încep cu „mi-a plăcut”? Pot. De fapt, nu cartea în sine mi s-a părut interesantă, ci autoarea ei, Agatha Christie, pe care o consider un geniu.
Mi-e indiferent dacă traducerea a jucat un rol important sau nu pentru că tehnica prin care a scris Agatha Christie este „punct ochit, punct lovit”.
Despărțirea pe capitole mici, plus o introducere „aruncată din tren” (fără prea mult context), îl fac pe cititor curios. Bineînțeles, la faza asta de captare prin scriere pot să-l recomand oricând pe Igor Bergler.
Așadar, e o carte care se citește foarte ușor. Dacă ar fi mâncare, ți s-ar topi în gură… Aici ți se topește în creier…
Poezia sadică după care se trasează firul romanului este un fel de prorocie, de prevestire a morții pentru niște neputincioși.
Personajele știu ce va urma, știu ordinea strofelor, felul cum va muri următorul, dar nu-l cunosc pe acela care va muri până nu moare…
Am citit ca un curios, capitol după capitol. La început nu mi-a plăcut atâta descriere și imaginație, dar și capitolele alea au avut un scop bine definit.
Care este sinteza romanului?
Un nebun orchestrează o nebunie prin care aduce 10 oameni pe o insulă și îi omoară pe rând… De fapt, toate crimele au câte o strofă în celebra poezie de la începutul cărții.
Poezia (cântecul) este pentru copii, scris în 1869 de Frank Green, iar din cauza rasismului venit de la idioții din SUA, s-a schimbat și numele din „Zece negri mititei” în „Zece indieni mititei”. În fine…
Ideea e că oamenii ăștia mor degeaba și din motive tâmpe. Oricum vei afla la final cum au fost gândite crimele.
Concluzia mea?
Mi se pare o carte interesantă, scrisă de un psihopat.
Stai un pic! Nu autorul este o „ea”? Da, este, dar Agatha Christie e un geniu și atât.
Autorul moral al cărții îl consider pe „un el”, pe acel psihopat care i-a omorât pe toți 10. De fapt, a omorât mai mulți, chiar și pe el, dar asta vei afla dacă citești cartea până la final.
Recomand cartea? Da, fără ezitare!
Merită citită, deși e cu parfum sadic, este interesant faptul că psihopatul sau „omul de geniu” al romanului este idiot.
De ce ți-ai dori să faci crime? Ce dorință e asta? Și care-i scopul?
Idiotul și-a făcut o arhitectură malefică, și-a ales cu grijă oamenii care au comis crime la rândul lor, dar care nu au putut fi găsiți vinovați, și astfel le-a întors „favorul”.
La finalul cărții găsești o explicație „ca la carte”.
Până la urmă, geniul chiar trebuie să fie deștept? Mi se pare că un geniu e prost de mai multe ori, apoi e geniu și apoi din nou prost, dar de data asta de mai multe ori ca înainte.
Ce notă îi dau romanului „Zece negri mititei”? Nota 9,10.
9 pentru că sunt subiectiv (Agatha Christie e genială), iar ,10 pentru că sunt „Zece negri mititei”, iar criminalul e psihopat (genial de psihopat).
N-am mai dat nota 9 la nicio carte citită în ultimii 3 ani. Maxim am dat 8.7 la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor Frankl (recenzia este AICI).
Momentan citesc cartea „De la idee la bani”, de Napoleon Hill, pe care nu o scot din nota 4.
Spor la citit! Cititul face bine!
Sursă imagine: Lou Levit on Unsplash
Vezi și
- Recenzie la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”
- Recenzie la cartea „Fenomenul Pitești”, de Virgil Ierunca
- Recenzie la cartea „Statele Unite și Noua Ordine Mondială”
- Recenzie la cartea „Ciuma”, de Albert Camus
- Recenzie la cartea „Alchimistul”, de Paulo Coelho
- Recenzie la cartea „Creștinism, pur și simplu”, de Clive Staples Lewis
- Recenzie la cartea „Ferma Animalelor”, de George Orwell
- Recenzie la cartea „Crucea și pumnalul”, de David Wilkerson
- Recenzie la cartea „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry
