Ferice de cei ce plâng!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! (Matei 5:4)
Cine plânge? Scuză-mă… Cine nu plânge? De ce plânge omul? Cât de bun este plânsul? Ajută întristarea la ceva? Ferice de cei ce plâng! De ce? Căci ei vor fi mângâiați!
Totuși, cine plânge? Pardon, cine nu plânge? Nou-născutul plânge instant… Nu mă pricep la modul în care se dă nota la naștere, nici nu intru în detalii cu privire la scorul APGAR, care analizează culoarea pielii, frecvența cardiacă, reacția la stimuli, tonusul muscular și respirația. Cert e pentru toată lumea că un nou-născut care plânge la naștere, pornește din start cu titlul de „sănătos tun”. Apoi se trece la confirmarea sau infirmarea ipotezei…
Orice om a plâns. E o axiomă, adică un adevăr fundamental ce nu trebuie demonstrat. Degeaba se încoardă cel mai puternic bărbat din lume și declară că nu a mai plâns de N ani… Garantat a plâns… De ce? Orice om plânge la ce-l doare. Oare de ce? Pentru că orice om are o slăbiciune… Întristarea, necazul, suferința, toate acestea au drumul către slăbiciune.
De ce plângi? Poate că ai probleme de sănătate (poate unele grave…), poate că ai lipsuri și nevoi materiale, poate că ești trist din varii motive, poate că ești singur și nu mai reziști „liniștii” sau poate pur și simplu ești bucuros. Rar am văzut oameni care au plâns de bucurie… Sper să nu fiu eu tristul la faza asta…
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii duce la moarte. (2 Corinteni 7:10)
Care e acea întristare după voia lui Dumnezeu? Ce fel de întristare are lumea de te duce la moarte?
În mod logic, întristarea după voia lui Dumnezeu este acea întristare față de păcat, acea ură față de păcat.
Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul! (Psalmul 97:10a)
Cutremurați-vă și nu păcătuiți! Spuneți lucrul acesta în inimile voastre când stați în pat, apoi tăceți! (Psalmul 4:4)
Plânsul după voia lui Dumnezeu vine dintr-o inimă smerită. Omul căruia îi pasă de veșnicie, plânge și se căiește de păcatele sale. Asta înseamnă să fii pocăit, să te smerești, să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu și să Îl recunoști ca unicul Domn și Mântuitor. Un astfel de om plânge și pentru ceilalți. Însuși Domnul Iisus a plâns când a văzut starea de păcat a omenirii… A plânge din compasiune e un act nobil.
Întristarea lumii pot să o asemăn cu depresia. Nici nu-ți poți imagina ce proces stă în spatele unei depresii. Nu vreau să intru în detalii și să scot la iveală ce inimă are omul care se întristează deodată din orice, dar omul intrat în depresie e ca o furnică ce stă pe un dop de sticlă în mijlocul unui ocean…
Lumea nu-ți poate oferi nimic bun și de durată! Dumnzeu îți poate oferi totul pe veci! Merită să suferi, să plângi de durere din cauza prostiei? Merită să plângi doar pentru că ai ales greșit? Merită să plângi când persiști în nebunie? Merită să plângi când toate lucrurile îți merg rău (sau nu-ți merg defel)? Nu mai bine stai un pic deoparte să vezi ce-i cu viața ta? Merită să-ți pară rău și să plângi…
Cine vrea să păcătuiască înseamnă că vrea să sufere! De ce plângi? Tu ai ales păcatul… Cu astfel de oameni se lucrează greoi și cu răbdare, nu-i dărâmi și nu urli la ei, ci cauți să împlinești versetul „plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12:15b). Când un astfel de om se află atât de jos, atunci lasă-l să plângă, e de bine… Plângi și tu dacă poți (ar fi și mai bine). Numai că la un moment dat trebuie să vă opriți. Gata! Destul! Plângi, dar nu te plânge!
Una e să plângi și alta e să te plângi încontinuu. Omule, Dumnezeu te iubește! Ridică-te, capul sus, genunchii jos, roagă-te, Dumnezeu dă iertarea, stai liniștit, plângi cât vrei, scoală-te, mergi înainte și spune-mi cum te simți… Dar niciodată să nu stai în același loc și să te plângi!
Știai că plânsul e benefic pentru organism? Are rol în curățarea microbilor și eliminarea toxinelor. Vrei să fii sănătos? Plângi! Dar nu mult…
Toate-și au vremea lor… În cartea Eclesiastul, în capitolul 3, versetul 4, stă scris și că plânsul își are vremea lui (la fel și bocitul, adică un plâns mai senzațional…). Nu e păcat să plângi. Păcat e să nu-ți recunoști păcatul și să nu plângi!
Biblia are o carte cu numele „Plângerile lui Ieremia”. Ce sfat are Ieremia pentru oameni?
De ce să se plângă omul cât trăiește? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! (Plângerile lui Ieremia 3:39)
Ai citit cazul din Biblie referitor la femeia care a spălat picioarele Domnului Iisus cu lacrimile ei și pe care le-a șters cu părul capului ei? Îți poți imagina ce nivel de smerenie, de prăbușire emoțională avea acea femeie? Și nu era una sfântă, ci dimpotrivă, era o femeie de „moravuri ușoare”. Cum de a făcut un asemenea gest, să spele picioarele cu lacrimile, apoi să le șteargă cu părul? A înțeles în fața cui stă… A înțeles starea ei… A înțeles ce trebuie să facă… Oare noi înțelegem?
Cine îi mângâie pe cei ce plâng? Duhul Sfânt! Poate ai avut momente în care n-ai mai văzut niciun motiv de a merge înainte și ai dat direct vina pe Dumnezeu. Ce ai făcut atunci? Ai plâns… Cât timp ai plâns? Probabil că până n-ai mai putut… Ce s-a întâmplat după aceea? Te-ai liniștit. Dar cum? Chiar și atunci când Dumnezeu nu ți-a răspuns deloc? Chiar și atunci când te-ai răstit și ai cârtit de ai rămas fără cuvinte? Greu lucru ai făcut, dar chiar și atunci… De ce? Inima ta a fost sinceră, din inima ta a ieșit un fluviu de nemulțumiri fondate (sau nefondate) după modelul lui Iov. Crezi că Dumnezeu greșește? Dar crezi oare că Dumnezeu face totul la întâmplare? Ești nemulțumit și nu-ți convine? Plângi și liniștește-te! Duhul Sfânt te mângâie! Dumnezeu a promis că nicidecum nu te va lăsa, cu niciun chip nu te va părăsi! Ce a promis, aceea și împlinește! Dar tu?
Dumnezeu îi ajută doar pe unii oameni? Doar pe cei ai Lui sau și pe cei care nu-L recunosc ca Domn și Mântuitor? Dacă te uiți în jurul tău, ai să vezi o grămadă de oameni care nu sunt creștini și care sunt împăcați cu ideea asta. Sunt ei oare binecuvântați? Evident că sunt. De către cine? De Dumnezeu. Cum știu asta? Prin simplul fapt că au de toate, că le merge bine. Sunt astea semne ale binecuvântării? Semne, da, dar nu toate semnele. Uneori, lipsa, tristețea și suferința te propulsează cu ani lumină înaintea celor cărora le merge bine.
Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. (2 Corinteni 4:17)
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! E un verset greu, e greu să și plângi, e greu să te tot plângi, e greu să aștepți mângâierea, pe scurt, greul e dat să fie greu… Și totuși, cele 3 comori date omului, credința, nădejdea și dragostea, sunt cel mai mare ajutor lăsat pentru cel care nu mai vede nicio licărire la capătul tunelului. Dumnezeu e lângă tine, dar trebuie să crezi, să ai nădejde și să nu uiți de dragoste…
Pleacă-Ți urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele! (Psalmul 5:1)
Dumnezeu să te binecuvânteze!
P.S. Îți las o cântare bună dacă cumva plângi și vrei să asculți ceva…
Sursă imagine: Gadiel Lazcano on Unsplash
Vezi și
- Ferice de cei săraci în duh!
- Ferice de cei blânzi!
- Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire!
- Ferice de cei milostivi!
- Ferice de cei cu inima curată!
- Ferice de cei împăciuitori!
- Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii!
