Rușinea ca putere
Oare nu este o contradicție în titlu? Cum poate rușinea să fie putere? Te invit să citești până la final cum poate rușinea să fie o putere!
În seria asta a rușinii, am hotărât să abordez fiecare subiect din două perspective: una bună și una rea. Totdeauna se vor observa urme din articolele anterioare. Deci, în cazul de față, n-ai cum să înțelegi pe de-a-ntregul „Rușinea ca putere”, dacă nu ai citit articolul „Rușinea ca onoare”.
Ce trebuie să ai pentru ca rușinea să fie o putere? În primul rând onoare, iar în al doilea rând puterea de a-ți recunoaște vina. Este o onoare să-ți recunoști vina!
Nu-i așa că atunci când greșești tu e cam greu să recunoști? Oare de ce? Să fie cumva rușinea la mijloc? Cât de mare e eul tău sau cât de mare e zidul de mândrie care te oprește să-ți recunoști greșeala?
A-ți recunoaște vina denotă o putere de caracter. Nu aduc în discuție acum faptul că iertarea este un alt pas uriaș, dar voi aborda subiectul ăsta peste două luni…
Câte persoane cunoști în jurul tău care își recunosc greșelile imediat și nu dau vina pe alții? Eu le număr pe degete (încerc să le număr pe toate degetele de la ambele mâini).
Când vezi oameni care dau vina pe alții, fiind ei cu greșeala la activ, observi imediat că persoana în cauză este o rușine… Ce a făcut Adam când a fost luat la întrebări de Dumnezeu? A dat vina pe Eva. Ce a făcut Eva? A dat vina pe șarpe. Omul slab, fără tărie de caracter, cu ecusonul mândriei în piept, care nu-și recunoaște vina, este o rușine…
Dacă ești un pic mai „agil” și ai tot felul de întrebări și căutări cu privire la Dumnezeu și lume, ai putea spune că Dumnezeu a greșit când l-a făcut pe om. De ce? Pentru că omul a păcătuit și uite-așa întreaga omenire a fost predispusă la moarte veșnică. Dar dacă e așa, oare nu a avut Dumnezeu o rușine ca putere? Pentru că Și-a dat Fiul Său „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”, atunci asta denotă o tărie de caracter, o recunoaștere a faptului că trebuie rezolvată orice „greșeală” și oricât de mare ar fi rușinea (sau chinul suportat de către Domnul Iisus Hristos), merită doar pentru a-l salva pe om. Numai că Dumnezeu n-a greșit cu nimic, iar planul Său era perfect înainte de întemeierea lumii. Chiar și așa, Hristos a avut puterea să ia asupra Sa rușinea (păcatul) lumii.
De câte ori ți-ai transformat rușinea în putere? Eu nu știu în dreptul meu, dar dacă încep să număr, parcă acum e prima dată când învăț să număr până la trei…
Ai puterea să-ți recunoști vina? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, de ce da?
În următorul articol din seria cu și drespre rușine, voi ținti un pic mai sus și sper că am destule săgeți ca să „nimicesc” subiectul… Articolul „Rușinea ca țintire” va apărea în 17 aprilie, la ora 19:00.
Are și rușinea un rol bun, uneori, nu-i așa?
Sursă imagine: Ray Grau on Unsplash
Vezi și
01/16/2023 – Rușinea
02/20/2023 – Rușinea ca onoare
04/17/2023 – Rușinea ca țintire
05/15/2023 – Rușinea ca iertare
06/19/2023 – Rușinea ca ușurare
07/17/2023 – Rușinea ca navigare
08/21/2023 – Rușinea ca educare
09/30/2023 – Rușinea ca opțiune
