Știri internaționale
Ziua Internațională a Poeziei – 2023

Ziua Internațională a Poeziei – 2023

Astăzi, 21 martie este Ziua Internațională a Poeziei. Cui îi plac poeziile? Cui nu-i plac poeziile? Poeziile nu sunt doar pentru copii sau pentru femei, iar cei mai buni poeți sunt, au fost și vor fi în continuare bărbații…

Compun poezii de aproximativ șapte ani… Îmi plac poeziile? Nu neapărat că-mi plac, nici că-mi displac, dar le găsesc a fi utile. Mesajul direct și concentrat pe care-l transmit printr-o poezie mă ajută să-mi cizelez ideile.

Îmi place să creez o poezie, să-i fac o arhitectură, să mă joc cu aranjarea cuvintelor, să modelez versurile, să prind cuvintele potrivite pe rimă, să scriu în funcție de o temă anume, să intensific mesajul în funcție de strofă, să ascund cuvinte cheie. Pur și simplu îmi place ca activitate, dar nu o prefer…

Pot să scriu o poezie în fiecare zi? Nici nu vreau să încerc… Oare ce-ar fi să scriu câte o poezie în fiecare zi timp de 31 de zile, zilnic?

Articolele de blog le scriu mai mult la liber, pe când poeziile au un spațiu redus și durează un pic până aranjez cuvintele. Nu-mi place să revin următoarea zi pentru a continua o poezie sau pentru a modifica anumite versuri. Prefer să o termin fix în ziua în care am început. Rar mi se întâmplă să o finalizez în următoarea zi sau după o anumită perioadă…

Îmi place să citesc poezii? Nici da, nici nu… Depinde și ce poezie este. O perioadă n-am vrut să citesc deloc alți autori, iar de obicei nu vreau să citesc ce scriu eu…

Am vreun poet preferat? Nu.

Dintre toți poeții pe care i-am citit până acum, cel mai tare mi se pare Costache Ioanid. E bunicel și Traian Dorz. De Mihai Eminescu pot să scriu că e slăbuț? Da, dar e mai mult idiot, nu chiar slăbuț. Există o diferență de rafinament între Costache Ioanid și Mihai Eminescu. Asta se observă mai mult când îi analizezi mai profund și vezi ce culoare are sufletul fiecăruia: la Costache Ioanid e mai albastru deschis precum un cer senin, iar la Mihai Eminescu e gri cu pete maro ca la halva…

Te las cu o poezie de-a lui Costache Ioanid, doar ca să-ți aduc aminte cine ești (sau cine sunt).


Nimic nu sunt
de Costache Ioanid

Nimic nu sunt! Un strop de tină
în care-ai pus un bob de grâu.
Un ciob în care-aprinzi lumină.
Un spin din care scoți un râu.

Nimic nu sunt! O cupă spartă
din care faci un heruvim.
Sunt măgărușul ce Te poartă
pe drumul spre Ierusalim.

Nimic nu sunt! Un rob netrebnic
chemat ca jugul Tău să port,
să dau deoparte piatra rece,
când Tu dai viață celui mort.

Nimic nu sunt! O trestie frântă
din care faci toiag de fier.
O luminiță fumegândă
ce mâine fi-va stea pe cer.

Nimic nu sunt! Dar Tu ești totul.
Și Tu Te-ai dat ca preț al meu,
făcând din pieptul meu chivotul
ce poartă-n el pe Dumnezeu.

Nimic nu sunt! Nimic sub soare,
dar Tu-ai dat tot pentru nimic.
În veci să fii mereu mai mare,
iar eu în veci mereu mai mic.


Sursă imagine: Clark Young on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile