Rușinea

Rușinea

Ce este rușinea? De ce vine rușinea? Să fie doar un gând sau o emoție? Orice ar fi, știi deja că senzația de rușine e ciudată…

Cum se explică lucrurile ciudate? Habar n-am, dar presupun că există o metodă dacă pentru lucrurile simple și complicate s-au găsit „leacuri”. Cu ce sunt mai speciale lucrurile ciudate? Păi nu prea știi de unde să le apuci… E ca și cum ai vrea să ții un cerc de colțuri.

Dacă anul trecut l-am încheiat cu o serie (mirobolantă) de articole despre orgoliu, anul acesta mi-am propus să abordez rușinea (rușinii) în 9 articole, pe parcursul a 9 luni (câte un articol pe lună, în săptămâna a 3-a, la ora 19:00), după cum urmează:

  1. Rușinea – 16 ianuarie (ora 19:00)
  2. Rușinea ca onoare – 20 februarie (ora 19:00)
  3. Rușinea ca putere – 20 martie (ora 19:00)
  4. Rușinea ca țintire – 17 aprilie (ora 19:00)
  5. Rușinea ca iertare – 15 mai (ora 19:00)
  6. Rușinea ca ușurare – 19 iunie (ora 19:00)
  7. Rușinea ca navigare – 17 iulie (ora 19:00)
  8. Rușinea ca educare – 21 august (ora 19:00)
  9. Rușinea ca opțiune – 18 septembrie (ora 19:00) [postat în 30 septembrie, ora 20:19]

Ce zici? Cam ciudate titluri, nu-i așa? Ei bine, mă distrez… Titlurile par mai mult în antiteză pentru că vreau să „dau de pământ” cu rușinea… Dacă aș personifica rușinea ca Rușine, probabil că aș face-o furnică și aș lega-o de picioare… Rușinea nu e ceea ce pare… Rușinea ține de morală, de stăpânirea de sine, de sănătate mintală, de rațiune, de emoții etc. Și eu sunt curios cum mătur pe jos cu rușinea în articolele astea…

De ce scriu atâtea serii sau de ce pun în aplicare idei aparent inutile? Îmi place să fac ceva util din ceva inutil. Orgoliul este un subiect destul de des întâlnit, iar despre rușine n-are rost să scriu că face parte din cotidian. Prefer să scriu chestii noi cu învățături vechi, de fiecare dată când pot. Ce fac când nu mai pot? Păi încerc să scriu în altă limbă… Mă pregătesc și în zona asta… Dacă rămâi fără cuvinte sau subiecte în limba maternă, atunci e bine să cauți cumva să te exprimi într-o altă limbă și-ai să vezi că descoperi un ocean cu idei noi… Sună a idealism sau utopie, dar nu e chiar așa. Oboseala tot oboseală este, plus că te mai și îmbrățișează rușinea, uneori…

Așadar, timp de 9 luni, voi avea câte un articol cu și despre rușine, lunar. Nu că 2023 este anul rușinii (nu-și are locul blestemul ăsta în viața omului), dar poate fi considerat un an în care scapi de rușine sau înțelegi rușinea. Nu mergi la război fără să-ți cunoști adversarul… sper… Până la urmă, care este cel mai mare dușman al tău? Tu!


Sursă imagine: Caleb Woods on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
2 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai proaspete Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Diana Zene
Diana Zene
Vizitator
1 an în urmă

Foarte interesant! Felicitari! Sunt foarte curioasa si ce da nascare in creatia ta dupa 9 luni 🙂