Roagă-te pentru fratele Ovidiu Liteanu!

Roagă-te pentru fratele Ovidiu Liteanu!

Medicii spun că fratele Ovidiu Liteanu mai are câteva zile de trăit… Tu ce ai face în situația asta? Cel mai înțelept lucru pe care-l poți face este să te rogi… Acum e rândul să te rogi pentru fratele Liteanu…

Anul 2022 a fost un an greu pentru dumnealui, fiind operat pe creier în februarie. Operația a fost o reușită, dar în ultimele săptămâni cancerul a recidivat într-un mod mai agresiv, iar astăzi situația este cât se poate de delicată… Cel mai bine e să-ți folosești cuvintele în rugăciune când vine vorba de un om aflat între viață și moarte…

Roagă-te pentru fratele Ovidiu Liteanu, ca Dumnezeu să-l ierte, să-l umple de pace, să-i dea bucurie chiar acum în cea mai neagră perioadă din viața lui!

Roagă-te pentru soția fratelui Liteanu, ca Domnul să îi dea mângâiere, să o întărească, să-i dea pace și siguranța că voia Regelui este cea mai potrivită!

Roagă-te ca întreaga familie a fratelui Ovidiu Liteanu să fie sub atenția lui Dumnezeu, ca El să le dea o îmbrățișare sfântă, să le dea putere și inimă bună de rugăciune!

Nu-i așa că e ciudat să fii în necaz chiar în ultima zi a anului? Nici nu mai contează la ce oră scriu articolul… Pentru unii urmează zile de sărbătoare, de bucurie, de celebrare a unui nou an, iar alții parcă sunt lipsiți de bucurie…

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta. (Eclesiastul 7:2)

Țin minte că acum 1 an discutam prin mesaje cu 3 oameni diferiți: unul era vesel (o persoană foarte fericită de fel…), altul era normal (discuții cu privire la locul de muncă), iar celălalt era grav bolnav internat în spital (…). Tu ce tip de persoană ești? Fii persoana care se roagă pentru cei aflați în nevoie!

Dumnezeu să se îndure de fratele Ovidiu Liteanu și să-i mai dea ani rodnici în lucrare! Muzica fratelui Liteanu este un adevărat balsam pentru suflet… Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dea vindecare deplină!

Chiar dacă medicii nu-i mai dau șanse, tu roagă-te pentru el și pentru familia lui! Merită!

Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” (Matei 19:26)

El ia aminte la rugăciunea nevoiașului și nu-i nesocotește rugăciunea. (Psalmul 102:17)

Roagă-te!


Sursă imagine: YouTube – Credo TV

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai proaspete Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile