Învață cu mine
Orgoliul lui „Nu vreau!”

Orgoliul lui „Nu vreau!”

Ce zici de răsfățatul care zice-ntruna „Nu vreau!”? Care-i prima ta reacție când îl auzi pe unul (sau pe una) că-ți răspunde ferm cu „Nu vreau!”? O fază de genul ăsta îți poate strica toată ziua… E ca și cum ai făcut un castel de nisip, adică ai avut o zi cu trudă, te-ai zbătut să faci chestii faine, dar vine valul și îți distruge castelul sau vine o persoană cu „Nu vreau!” în buzunar și „te pune pe butuci”.

Hai că mă pun un pic să-l apăr pe „Nu vreau!”, apoi îi dau de nu se vede…

Nu întotdeauna trebuie să vrei, logic? Nu trebuie să spui „Da!” la orice. La starea civilă poți să spui „Da!”, nicio problemă, dar în viața de zi cu zi nu ești întotdeauna binedispus și n-ai energia necesară pentru a face de toate pentru toți. E în regulă să mai și refuzi, nu doar să „te rupi” la foc automat.

Problema apare atunci când rostești dictonul ăsta, „Nu vreau!”. E ca un fel de suduială mascată, care zgârie sufletul creierului. Poți găsi alte cuvinte prin care să refuzi? Ceva forme de politețe? Cu siguranță că poți…

Cât de des ai auzit expresia „Nu există «Nu pot!», există «Nu vreau!»”? Păi e limpede că unele lucruri nu poți să le faci din varii motive, fie că nu ai timp, fie că nu știi, dar e o mare diferență între „Nu pot!” și „Nu vreau!”. Nu ești obligat să vrei, dar nici să poți totul. Deși, poți totul prin Hristos care te întărește (Filipeni 4:13), dar asta nu te face automat sclavul tuturor… Atenție: slujirea de bunăvoie este diferită de slujirea ca rob.

Hai acum să dau în orgoliul lui „Nu vreau!”. Cum ți se pare omul care afirmă dictonul ăsta? Nu ți se pare un îngâmfat? Parcă îți piere cheful de a dialoga cu persoana respectivă… Poate că nici nu te aștepți ca persoana respectivă să-ți răspundă pe un astfel de ton. Bine-bine, mai sunt și zile pline în care greșim automat din cauza volumului mare de energie consumată și a stresului, dar trebuie să fii pe fază și să te disciplinezi chiar și în astfel de zile…

Orgoliul lui „Nu vreau!” este atitudinea unui copil. Un copil nu gândește rațional, n-are nicio treabă cu emoțiile interlocutorului. Dacă-ți zice că nu vrea, păi să fii sigur că nu vrea… Nu-ți spune din răutate, dar ți-o spune… Te „închide” imediat…

Atitudinea asta orgolioasă de copilaș răzvrătit este una foarte dăunătoare, iar dacă vine din partea unui adult, atunci devine o problemă. Orgoliul lui „Nu vreau!” din partea unui copil se mai acceptă (cu luarea măsurilor necesare), încă mai ai speranță pentru un copil, dar pentru adult nu-ți mai rămâne prea multă… Ia întreabă-l pe un adult orgolios de ce nu vrea și-ai să vezi că răspunsul lui va fi „Pentru că așa vreau!”. Dar de ce așa vrea? Vrea să „nu vrea”? Pe adultul ăsta l-aș pune paznic… Ziua să păzească soarele, iar noaptea să păzească luna… Glumesc…

Știi întâmplarea cu Iona din Biblie? Dumnezeu i-a spus foarte clar să meargă în Ninive, dar el s-a dus la Tars. Atitudinea lui Iona a fost cea a unui orgolios de tipul „Nu vreau!”. Mare greșeală e să te împotrivești voii lui Dumnezeu! Ai putea spune că a fost fain de Iona, mai ales că a avut experiența aceea de „weekend” în pântecele peștelui… Da, atât de bine i-a fost încât probabil că a plâns non-stop… Și nu de bucurie…

Doar la ultimul articol de la seria asta vei găsi soluția pentru orgolioși, până atunci voi scrie progresiv (ca un „conservator nonprogresist”), despre fazele orgoliosului.

În Matei 21:28-30, Domnul Iisus dă un exemplu pe subiectul ăsta al lui „Nu vreau!”, în care un om le-a spus celor doi fii să-i lucreze via. Cel dintâi i-a răspuns cu „Nu vreau!”, dar apoi i-a părut rău și s-a dus de a lucrat via. Cel de-al doilea fiu i-a zis că se duce, dar nu s-a dus. Ce trebuie să înțelegi de aici? Orgoliosul ăsta care îl ia pe „Nu vreau!” în brațe, are inimă… Cel care vrea tot și spune că drege, face și se duce, s-ar putea s-o dea în bară, iar cel care îți răspunde pe moment, fie la mânie, fie la nervi, fie cu dezinteres total, are timp să se gândească la situație după aceea…

Orgoliul lui „Nu vreau!” e demn de un copil răzvrătit, de un imatur, de o persoană fără prea multă materie cenușie care poate da naștere unor certuri mari…

Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui. (Iov 5:2)

Totuși, există o speranță și pentru astfel de oameni. Copilul mai și crește, nu-i așa? Asta vei vedea în articolul următor (Orgoliul lui „Lasă-mă-n pace!”), duminică, 27 noiembrie, ora 21:21. Deja parcă-ți vine să te-ncorzi dacă îți spune „Lasă-mă-n pace!” după „Nu vreau!”…

Încearcă cumva să nu răspunzi cu „Nu vreau!”. Vrei! Sigur vrei să faci ca să fie bine…

Dumnezeu să te binecuvânteze cu înțelepciune!


Sursă imagine: John Matychuk on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Distribuie și altora:
Aboneză-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
TOP