Orgoliul lui „Lasă-mă-n pace!”
Dacă cineva îți spune pe un ton grav să-l lași în pace, păi atunci lasă-l dom’le în pace… Dar ce faci dacă persoana respectivă o ia pe arătură și are planuri de distrugere (sau autodistrugere)?
Ce o fi zis fiul risipitor tatălui său? Sau ce o fi zis tatăl lui? Tu, ca părinte, fie tată, fie mamă, ce i-ai zice copilului tău dacă ți-ar cere averea? Păi cred că ți-ar îngheța inima și te-ar apuca necazul și de mâini, și de picioare…
Oare nu o fi zis nimic tatăl către fiul risipitor? Probabil că a zis… De fapt, nu probabil, ci sigur. Ce a răspuns fiul? Probabil că „Lasă-mă-n pace!”. De fapt, nu probabil, ci sigur… Iar dacă nu-i sigur, atunci se observă că acțiunea a fost demnă de orgoliul lui „Lasă-mă-n pace!”.
Cine spune așa ceva? Dacă la orgoliul lui „Nu vreau!” m-am legat de copii, de orgoliul copilașilor (fie la minte, fie al adulților copilași…), acum mă iau de adolescenți. Cu ăștia e super fain să lucrezi…
Adolescentul e un fel de buricul pământului sau un cercetător plecat în descoperirea centrului gravității raportat la sensul vieții. Cu copiii o scoți la capăt, n-au atâta materie cenușie, dar un adolescent e plin de existențialism și de tot felul de gânduri, planuri și idei năstrușnice.
În pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32), se regăsește orgoliul lui „Lasă-mă-n pace!” de două ori: o dată la fiul care și-a stricat averea și a doua oară la fratele cel mare, care nu a vrut să intre în casă când a auzit în cinstea cui se dă petrecerea. Tatăl l-a chemat pe fiul cel mare să se alăture și el, dar n-a vrut și s-a rățoit cu orgoliul lui „Lasă-mă-n pace!”. E normal ca atunci când nu-ți convine ceva să zici „Lasă-mă-n pace!”? Uneori da, alteori nu.
E normal să răspunzi astfel dacă te simți abuzat. Dacă simți că explodezi, nu e grav să răspunzi pe tonul ăsta, mai ales dacă ești întărâtat. Anormal e să îl lași pe un astfel de om să acționeze cu planuri de distrugere (sau autodistrugere). Nu este normal să-l lași pe cineva să facă un rău dacă ai luat la cunoștință ce are de gând să facă. Practic, ești martor la o crimă, fie morală, fie psihică, fie fizică.
Ce atitudine a avut Faraon cu privire la poporul evreu după fiecare urgie? Moise i-a spus clar că totul se poate opri dacă îi eliberează pe israeliți, dar Faraon a fost „Batman”. Inima lui Faraon s-a împietrit… Faraon a avut orgoliul lui „Lasă-mă-n pace!”, pe scurt, nici măcar Dumnezeu nu trebuia să-i spună lui ce să facă și cum să facă… Omul lui „Lasă-mă-n pace!” le știe pe toate sau așa crede sau cel puțin așa se comportă…
Orgoliul de tipul ăsta poate fi unul cu iz de aroganță de-aia parșivă, mârșavă, plină de dezgust. Cum i-a răspuns Dumnezeu acelui om din pilda bogatului căruia i-a rodit țarina?
Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’
Degeaba ai de toate dacă nesocotești voia lui Dumnezeu! Probabil că cea mai importantă expresie pe care am învățat-o personal în anul ăsta, 2022, un an extrem de dificil și foarte diferit de ceilalți ani, este „Dacă va voi Domnul!”. Păi nu tu trebuie să vrei? Da, dar tu zici „Lasă-mă-n pace!” și te-apuci să sapi cu furculița… Nu mai bine vin să te ajut cu excavatorul? Adică, nu mai bine vine Dumnezeu să te ajute în problema ta decât să dai cu capu-n zid, crezând că acolo e o ușă care trebuie să se deschidă? „Gândește înainte să acționezi!” Sfatul ăsta l-am primit de la doamna profesoară de Chimie… Eram pe clasa a VIII-a, la prima oră de ascultare la Chimie… Pe cine a ales doamna profesoară? „Ăla io, ăla io, ăla io…” L-a ales pe premiantul clasei ca să spargă gheața… Păi m-am dus la tablă, m-am supus dorinței doamnei profesoare, dar eram praf, făceam niște combinații de n-a văzut nici Parisul (expresia asta mi-a fost atribuită și la un examen de la facultate, dar am avut bun-simț să-i spun doamnei profesoare că nu-i nimic dacă ea nu înțelege… mai ales că citisem dintr-o carte cu tema inovației și mă descurcam să fac asocieri cu materia dumneai, dar bine că am tăcut și am trecut…). Revin la Chimie, clasa a VIII-a. Am stat la tablă toată ora, iar când s-a sunat i-am cerut scuze doamnei profesoare. Ce mi-a zis? Că de ce n-am zis mai devreme… de ce am pierdut ora… Păi… n-am pierdut-o sau cel puțin eu n-am pierdut-o. Anul ăla am fost aproape geniu la Chimie. Cum? Habar n-am, pur și simplu am iubit Chimia… Probabil că n-am zis „Lasă-mă-n pace!” la Chimie.
Exemplul anterior, cu mine la Chimie, reflectă ideea de a doua șansă. Unui adolescent trebuie să-i acorzi o a doua șansă. La Chimie am primit a doua șansă, iar întregul an am fost doxă… Fiul risipitor a primit a doua șansă… Dumnezeu se îndură de tine dacă ești sincer.
Omul orgolios trebuie ajutat, dar ajutat cât mai repede. Nu-mi plac conflictele și caut să ies din ele cât mai repede. Dar ce faci când un conflict se intensifică? Adolescentul ăsta crește foarte repede și devine un tânăr… Adică, nu-ți mai zice „Lasă-mă-n pace!”, ci se ia la harță cu orgoliul lui „Nu te pune cu mine!”, tema de duminica viitoare, 4 decembrie, de la ora 21:12.
Personal mă joc cu seria asta de articole încercând să reliefez ideea centrală, adică orgoliul, exact după cum sunt și formele de relief de la noi din țară (munți, dealuri, podișuri, câmpii). Orgoliul trebuie distrus de la rădăcină, iar asta o poate face numai Dumnezeu! La ultimul articol al seriei voi scrie deznodământul…
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Sursă imagine: Federico Di Dio photography on Unsplash
Vezi și
13 noiembrie, ora 21:12 – Orgoliul
20 noiembrie, ora 21:12 – Orgoliul lui „Nu vreau!”
4 decembrie, ora 21:12 – Orgoliul lui „Nu te pune cu mine!”
11 decembrie, ora 21:12 – Orgoliul lui „Știi cine-s io?”
18 decembrie, ora 21:12 – Orgoliul lui „Capac”
