Știri naționale
Mic dejun cu rugăciune – 2023

Mic dejun cu rugăciune – 2023

Când te-ai rugat ultima dată pentru România? Ar fi bine să o faci în fiecare zi! Astăzi, 31 octombrie, 2023, a avut loc evenimentul „Mic dejun cu rugăciune”, organizat la Parlamentul României.

Mi-a plăcut că evenimentul a început cu intonarea imnului României (solist: Marcel Pavel), dar și faptul că toți cei care au luat cuvântul înțeleg în mare măsură că omul (respectiv România) are nevoie de Dumnezeu, iar ajutorul se cere în rugăciune.

În schimb, nu mi-a plăcut că foarte mulți vorbitori au citit discursurile… Tema evenimentului a fost „Leadership politic în identitate creștină”, deci nu prea se potrivește să vii cu un discurs pe care să-l citești. Înțeleg că le-a fost rușine să greșească, dar le dau o bilă neagră, fără să-i judec, ci așa, involuntar…

Voluntar, declar că tema din anul acesta a fost una fără sens, lipsită de valoare, ba chiar cu tentă de compromitere. Tema nu mi-a plăcut deloc.

Știai că de 30 de ani există un grup în Parlamentul României care se roagă pentru țară? În 1993, Ioan Alexandru și Petru Dugulescu au pus bazele Grupului de Rugăciune. Deputatul Mircea Roșca este actualul președinte al Grupului de Rugăciune.

Scopul Grupului de Rugăciune este acela de a se ruga pentru țară, pentru popor, ca Dumnezeu să privească cu plăcere la România și să o binecuvânteze cu binecuvântări alese.

Primii care au inițiat un astfel de proiect la nivel înalt, au fost americanii.

Românii noștri distinși din Parlament, se unesc în rugăciune în fiecare zi de marți. Trebuie să menționez că este un grup ecumenic de rugăciune, unde se adună oameni din (aproape) toate confesiunile religioase.

Să scriu direct ce mi-a plăcut mai mult sau ce nu mi-a plăcut mai mult? Hai să scriu ce nu mi-a plăcut…

Nu mi-a plăcut tema evenimentului. Cum adică să ai un leadership politic cu identitate creștină? E apă chioară… Singura salvare pentru un popor este să aibă un om ca Moise, iar Dumnezeu să-l călăuzească în toate.

Cu tot respectul pentru creștinii din Parlamentul sau din Guvernul României, nu cred în ei. De fapt, nu cred în niciun politician, oricât de creștin s-ar afișa sau ar fi. Un politician nu poate schimba niciodată sistemul fără Dumnezeu!

Nu vă încredeți în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor. Suflarea lor trece, se întorc în pământ și în aceeași zi le pier și planurile lor. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-și pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său! (Psalmul 146:3-5)

Nu mi-a plăcut că domnul președinte al României nu a participat la eveniment. De asemenea, a lipsit și prim-ministrul României. Ba mai mult, a lipsit și Preafericitul României (a.k.a. Daniel). În fine, toți trei au trimis un reprezentant care le-a citit mesajele.

Au fost trei persoane care au avut un discurs foarte bun, plăcut, cu esență, plin de valoare. Îi amintesc pe toți și îi încadrez la o categorie, astfel:

  • Cel mai bun discurs scurt și la obiect: domnul Ciprian Olinici (Secretarul de Stat al Cultelor)
  • Cel mai bun discurs ca la carte: preotul Stelian Tofan
  • Cel mai bun discurs motivator și plin de culoare valorică (culturală și intelectuală): pastorul Ioan Filip (Președintele Cultului Creștin Penticostal din România)

Ca bonus, pot să las aici cea mai bună frază, care îi aparține preotului Stelian Tofană: „Cea mai frumoasă pagină pentru urmașii noștri se naște din puterea rugăciunii, din puterea Cuvântului lui Dumnezeu, din puterea slujirii lui Dumnezeu”.

Să mai punctez încă o dată că nu mi-a plăcut tema aleasă pentru eveniment? Cum adică leadership politic, dar cu identitate creștină? E o contradicție crasă! Mi se pare o alegere foarte neinspirată. În fine, să fie sănătoși…

Apropo, știai că astăzi, 31 octombrie, este Ziua Reformei Religioase? În 1517, Martin Luther era foarte ocupat în perioada asta… Nu zic nimic că tot astăzi se sărbătorește Halloweenul („Ziua Morților”). Mă adresez doar viilor, n-am treabă cu morții…

Închei cu următoarele versete:

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. (1 Timotei 2:1-4)

Dumnezeu să binecuvânteze România oriunde s-ar afla!


Sursă imagine: YouTube – Prodocens Media

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile