Tehnologie
Apple Halloween?!

Apple Halloween?!

„Favoriții” mei de la Apple au avut un eveniment destul de dubios, cu tentă de Halloween, în noaptea de 30 octombrie (2023).

Îmi place de Apple când vine vorba de marketing, în rest nu „simt” nimic pentru produsele lor, dar s-ar putea să am o oarecare dorință pentru ele, în mod special pentru noile MacBook-uri, care vin cu cea mai tare tehnologie de cipuri.

Bineînțeles că dacă vine altcineva cu o tehnologie mai bună, sar pe ea… Nu sunt fidel unei singure tehnologii. Pasionații de tehnologie nu trebuie să fie devotați unei singure tehnologii, ci „prieten” cu toate.


M3, M3 Pro, M3 Max

M3
Specificații M3, M3 Pro, M3 Max

Îmi plac noile cipuri din familia M3. Chiar sunt curios să le văd la treabă…

Aceste cipuri din seria M sunt oarecum niște cipuri care integrează mai multe componente, cum ar fi cele două „big-boss”, CPU și GPU. Apple a transpus cipurile de la telefoanele mobile la laptopuri când a lansat cipurile M1.

Ce m-a dat „gata” a fost introducerea tehnologiei „dynamic caching”. Ce e această tehnologie? Păi are de lucru cu memoria grafică. În mod normal, un GPU folosește aceeași cantitate de memorie pentru fiecare sarcină (sau proces, vezi articolul „Ce este un proces în programare?”).

În schimb (sau ca avantaj, mare avantaj), „dynamic caching” folosește doar cantitatea de memorie necesară pentru a executa un proces. Ce zici? Pare normal, dar uite că n-a fost să fie tehnologia asta până acum (cel puțin în forma dată acum de Apple).

Noile cipuri M3 pun un nou hotar sau o piatră de temelie în domeniul tehnologiei.

Specificații M3:

  • Până la 24GB memorie unificată
  • 25 de miliarde de tranzistori
  • 8-core CPU (4 de performanță, 4 de eficiență)
  • 10-core GPU (arhitectură de ultimă generație, „dynamic caching”, cu 65% mai rapid decât M1 și cu 20% mai rapid decât M2)

Specificații M3 Pro:

  • Până la 36GB de memorie unificată
  • 37 de miliarde de tranzistori
  • 12-core CPU (6 de performanță, 6 de eficiență)
  • 18-core GPU (arhitectură de ultimă generație, „dynamic caching”, cu 40% mai rapid decât M1 Pro și cu 10% mai rapid decât M2 Pro)

Specificații M3 Max:

  • Până la 128GB de memorie unificată
  • 92 de miliarde de tranzistori
  • 16-core CPU (12 de performanță, 4 de eficiență)
  • 40-core GPU (arhitectură de ultimă generație, „dynamic caching”, practic e „topul de pă lume”)

Un mare minus mi s-a părut că a fost comparația cu M1. E drept că în prezentare apărea și M2, dar totdeauna se făcea comparația dintre M3 și M1. Nu doar mie mi s-a părut, ci la o întreagă comunitate pasionată de tehnologie. S-a dat cu #hate la greu pe tema asta… Apropo, de ce sunt comentariile oprite pe canalul de YouTube al celor de la Apple?

Cei de la Apple nu s-au oprit doar la cipuri. A „speriat” lumea cu noile MacBook Pro.


MacBook Pro

MacBook Pro
MacBook Pro

Noile laptopuri vin cu cipurile din familia M3. E un pic prea personal cuvântul „familie”, dar cei de la Apple știu să așeze cuvintele.

Se pare că Apple vrea să intre puternic în industria de jocuri, adică să ofere utilizatorilor laptopuri de gaming.

Am uitat să menționez că cipurile M3 sunt primele cipuri din lume fabricate pe o tehnologie de 3 nanometri. Practic, au o putere mai mare la un consum de energie mai mic. Visul oricărui utilizator (sau producător).

MacBook Pro va avea o autonomie de 22 de ore, ceea ce e foarte mult.

Apple a introdus și o nouă culoare pentru laptopuri, și anume „space black”, valabilă doar pentru MacBook-urile cu M3 Pro și M3 Max. Ce să le zic? Fiind tematică de Halloween, s-au „jucat” cum au vrut ei.

Ca să fie treaba bine făcută, au lansat și noile iMac-uri.


iMac

iMac
iMac

Noile iMac-uri vin la pachet doar cu cipul M3, dar e suficient…

Sunt destul de interesante aceste iMac-uri, plus că ai de ales între 7 culori, ecranul este de 24″, rezoluția în format 4.5K și bineînțeles că este mai tare decât M1 (de 2 ori mai rapid).

N-ar fi fost mai normal să compare M3 cu M2? Ce rost mai are M2? E ca și cum inviți 3 oameni pe scenă și le dai premiu la 2, iar pe celălalt nu-l bagi deloc în seamă. Păi așa ceva nu se face… E foarte probabil ca cei de la Apple să fi făcut asta în mod intenționat, ca o mică „sperietură” de Halloween.


Concluzie

Întregul eveniment a durat 30 de minute, adică a „zburat” extrem de rapid. Poate zici că l-au fușărit. Ei bine, nu l-au fușărit, mai ales că au scos niște produse de top. Faza e că au filmat întregul eveniment cu un iPhone 15 Pro Max.

Merită să investești în noile dispozitive? Cu siguranță vei investi cândva, nu trebuie neapărat acum. Noile cipuri M3 sunt top!


Sursă imagine: YouTube – Apple

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile