Coloseni 3:23
Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. (Coloseni 3:23)
Oare câți patroni, șefi sau angajatori și-ar dori oameni cu frică de Dumnezeu, care să lucreze impecabil, nu doar când sunt văzuți de superiori? Toți!
Bine e să fii constant, integru, cu demnitatea la purtător…
De ce să faci chiar orice ca pentru Domnul? Explicația e simplă și logică…
Dacă Dumnezeu, care este sfânt, drept, Atotputernic, măreț, plin de splendoare, credincios, bogat în bunătate, dragoste… face totul perfect pentru tine, tu de ce n-ai face sau de ce n-ai încerca să faci un lucru bine făcut?
Vrei recompensă, nu-i așa? Negreșit o vei primi!
Ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. (Coloseni 3:24)
Ar fi absurd să te-ntreb dacă ai munci pe gratis o viață întreagă, cu gândul la răsplata din veșnicie… Cât timp trăiești, ai facturi de plătit, ai tot felul de cheltuieli, deci nu are rost să mergem în extreme.
Ideea de bază din Coloseni 3:23 este să fii un om integru. Ce principii ai în viața de zi cu zi? Orice principii ai avea, te sfătuiesc să te ții de ele și să perseverezi.
Perseverența te duce la obicei. Obiceiurile bune sunt de dorit, dar oare cine e gata-gata să depună un efort pentru a se disciplina?
Crezi că a face bine este ușor? Nicidecum! A face rău este în natura omului. Diferența o face disciplina sau hrana zilnică.
Bei zilnic Coca-Cola? Te abonezi la medicamente de diabet. Faci zilnic sport? Ești pe drumul cel bun. Citești zilnic Biblia? Slavă Domnului!
Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. (Coloseni 3:16a)
Majoritatea oamenilor aleg calea mai ușoară, iar rezultatul este o lume din ce în ce mai depravată. Viața nu trebuie trăită pe scurtătură și pe repede-nainte! Primești răsplată pentru orice faptă, gând sau „nefaptă”.
Omul care face totul ca pentru Domnul are o valoare inestimabilă! Caută astfel de oameni și învață să faci lucruri bune de la ei.
Dar dacă nu vrei să faci totul ca pentru Domnul și te scuzi că e prea greu sau că îți consumă energia și timpul? Cine ți-a dat viață, timp și energie?
Căci cine umblă cu strâmbătate își va primi răsplata după strâmbătatea pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului. (Coloseni 3:25)
Domnul să te ajute și să-ți dea înțelepciune și putere ca să faci totul pentru slava Lui! Merită!
Distribuie și altora: