Știri naționale
Americani în vizită la țară…

Americani în vizită la țară…

Faptul că 1.000 de soldați americani vin în România precum merg copiii în vacanță la țară, nu e deloc important. La această oră a ajuns deja un convoi american la Baza Militară Mihail Kogălniceanu (mare om Kogălniceanu…) din Constanța.

Deci, 1.000 de militari americani din Germania vin în România și 1.700 de militari americani vor merge în Polonia. Îmi place „matematica de gherilă”… Dacă rușii au deja în jur de 130.000 de soldați la granița cu Ucraina, 30.000 care se „antrenează” în Belarus, 15.000 de separatiști ruși în Donbas (Donețk și Luhansk din Ucraina), peste 10.000 în Crimea și aproape 2.000 în Transnistria… atunci ce șanse sunt ca într-un război cu furculițe, România să facă treabă bună?

Ce personal militar are România? 68.500 personal activ și 53.000 în rezervă.
Ce personal militar are Ucraina? 215.000 personal activ și 250.000 în rezervă.
Ce personal militar are Rusia? 1.000.000 personal activ și 2.000.000 în rezervă.
Ce personal militar are Statele Unite ale Americii? 1.350.000 personal activ și 800.000 în rezervă.
Ce personal militar are China? 2.200.000 personal activ și 1.200.000 în rezervă.

Țara care are mai mult personal în rezervă decât activ este una bolnavă… (Cifrele oferite mai sus nu sunt exacte!)

Cine a cochetat puțin cu jocurile de strategie pe calculator în copilărie, înțelege (un pic) cum stau lucrurile, iar cine a crescut și e „la curent” cu știrile de pe mapamond, înțelege (încă un pic) care este „premiul cel mare”.

Revin la americanii care au ajuns la țară… Oare ce va face Nea Asfalt după ce trec acele convoaie încărcate cu armament (tancuri și orice dispozitiv greu care știe să facă „poc”)? Rezistă? Greu, dar după ce se întorc, sigur asfaltul o va lua razna și va „aplauda” din toate încheieturile…

Până atunci, aștept cu un oarecare interes parada, pardon, conferința la care va participa domnul Președinte al României și domnia sa, secretarul general al NATO (nu domnul Mircea Geoană…).

#ȚarăȚarăVremOstași


Sursă imagine: Jeremy Bezanger on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile