Știri internaționale
Ziua Pământului – 2023

Ziua Pământului – 2023

Ce facem de Ziua Pământului? Plantăm copaci sau ne supărăm și strigăm „Opriți planeta, vreau să cobor”?

În mod normal, cred că toată lumea este de-acord că trebuie să fie o rânduială… Mă refer că nu trebuie să arunci gunoiul în fața casei și să nu arunci mizeria haihui pe unde te-apucă. Există norme de bun-simț pentru o bună conviețuire.

Mai un pic vine și celebra zi de 1 mai. Ce se-ntâmplă? E o zi de celebrare a gunoiului sau o zi de ajun pentru celebrarea gunoiului. De ce aruncă oamenii gunoaie și nu știu să le strângă fain-frumos?

„De ce?” este o întrebare destul de păcătoasă. Nu mă pricep să răspund la multe întrebări care încep cu „De ce”, dar cred că oamenii care se identifică pe-ascuns ca niște gunoaie, împrăștie la rândul lor gunoaie.

Nu vreau să intru în detalii, sunt oameni cu gunoaie în suflet care habar n-au de ele, sunt oameni cu gunoaie în viața lor de zi cu zi de care nu pot scăpa și mai sunt oameni care au nevoie să-și arunce gunoaiele din inimile și mințile lor, iar când o fac, atunci îi afectează pe cei din jur (nu generalizez).

Ce trebuie să faci când te deranjează ceva? Ce faci cu un gunoi? Îl reciclezi sau îl arunci? Ce faci când te deranjează un copac? Îl scoți de la rădăcină sau îl toaletezi? Multe întrebări, nu răspund la niciuna.

Revin la ziua noastră.

Ce trebuie să facem de Ziua Pământului? Dacă poți planta un copac, e foarte bine. Plantează câți poți. Dacă poți să te superi și să strigi în gura mare că nu mai suporți lumea și că vrei să cobori de pe planeta asta, e și mai bine. Răspândește gunoi în jurul tău și ai să-i culegi roadele. Vrei să fii șmecher? Poartă-te ca un gunoi și vei avea parte de gunoi! Sunt tăios, nu-i așa? Nu merită…

Ai o nouă zi! Mulțumește-i Celui care ține în mână Pământul! Spune-i lui Dumnezeu că-i mulțumești pentru încă o zi!

Ești deranjat de ceva anume și te zgârie gândul să te superi pe tot și toate? Taci și vezi-ți de treabă! Sigur ai ceva mai bun de făcut decât să-ți pierzi vremea cu nervii în tavan și cu supărarea în pământ!

Vrei să strigi? Dacă tot vrei să strigi, hai mai bine să strigi ceva și cu folos, că strigăte de lucruri nasoale și de necazuri sunt prea multe…

Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! (Psalmul 100:1)


Sursă imagine: Guillaume de Germain on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile