Biblia
Dumnezeu binecuvântează toți oamenii?

Dumnezeu binecuvântează toți oamenii?

Oare poți afirma faptul că Dumnezeu binecuvântează toți oamenii, inclusiv pe cei săraci, pe oamenii străzii sau chiar pe cei bogați care au de toate în afară de credință în Cel de la care au tot? Până la urmă, totul este un cadou, fie sărăcie, fie bogăție…

Ce înseamnă sau ce poate fi binecuvântarea? Enumăr câteva variante:

  1. Binecuvântare ca laudă la adresa lui Dumnezeu;
  2. Binecuvântare din partea lui Dumnezeu (atunci când primești un favor sau un cadou prin har, fără să meriți);
  3. Binecuvântare din partea omului, cum ar fi:
    • Binecuvântarea celui care este de acord cu tine într-o anumită privință și care te susține, cum ar fi binecuvântarea părinților înainte să pășești pe drumul căsniciei;
    • Binecuvântarea celui care s-a rugat pentru tine (bineînțeles că Dumnezeu trimite binecuvântarea, dar omul poate să o ceară. Vezi Luca 6:8, Romani 12:14 și 1 Petru 3:9).

Ești un om binecuvântat? Pariez că da… Știai că poți pune la pariuri? Singurul pariu la care poți câștiga garantat este acela că Dumnezeul Atotputernic și Atotștiutor este unicul Dumnezeu care merită toată lauda, gloria, cinstea și onoarea! Păcat că nu există opțiunea asta la casele de pariuri. Ar da faliment, nu că ar fi ceva rău… Cum crezi că răspund la întrebarea „E păcat să pui la pariuri?”? Da, frate (soră), e păcat! Am pe inimă și-n gând ideea să fac un articol pe tema asta a pariurilor și a jocurilor de noroc (sau poate două articole diferite).

Îți demonstrez în trei pași că Dumnezeu binecuvântează toți oameni? Indiferent de ce scriu, te rog să fii cu mintea deschisă și atentă…

  1. Dumnezeu a creat omul.
  2. Indiferent că omul e credincios sau nu, Dumnezeu i-a dat astăzi o nouă zi.
  3. „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” (1 Corinteni 4:7b)

Tălmăcesc un pic… Dacă Dumnezeu a creat omul, ce înseamnă asta? Dumnezeu lucrează în dragoste și în adevăr, prin urmare, omul a fost menit să fie o binecuvântare (a fost creat să-L laude pe Creator). Dumnezeu Însuși a spus că toate „erau foarte bune” la finalul zilei a 6-a (după crearea omului). În zilele anterioare, Dumnezeu a zis că ceea ce a făcut era bine (erau bune), dar imediat după facerea omului, lucrarea Sa a devenit foarte bună. De ce? Sau mai bine zis, de ce nu a făcut Dumnezeu totul perfect? Dumnezeu nu a făcut totul perfect, dar a creat cadrul perfect pentru om, ca omul să fie binecuvântat. Chiar și răul care a venit prin Adam (gentlemanul) și Eva a fost transformat în bine prin jertfa Domnului Iisus Hristos. Moartea (răul) a fost biruită prin Viață (Binele Suprem).

De ce trăiesc oamenii răi? Poate zici că „Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii” (Proverbe 16:4). Bun. Dar totuși, de ce trăiește un om rău? De ce este binecuvântat, uneori binecuvântat fără măsură? Din nefericire, omul rău va fi nimicit… Scriu „din nefericire” pentru că orice om este rău dacă nu se află sub harul lui Hristos care îi dă dreptul să fie socotit neprihănit.

Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos. (Romani 5:1)

Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. (Romani 5:9)

Asaf, în Psalmul 73, își varsă oful pentru că nu înțelege de ce omul rău este binecuvântat peste măsură cu tot ce izbește ochiul… Este o certitudine că Dumnezeu binecuvântează pe omul bogat, chiar dacă doar aici pe pământ, în timpul vieții sale. Un om lacom, fără niciun dumnezeu, se bucură în nebunia lui de bogății și de faptul că își poate satisface poftele. Dacă-l privești din exterior, vei spune că este binecuvântat. Dacă-l privești tot din exterior, dar prin lentilele unui om cu frică de Dumnezeu, vei avea milă și te vei ruga pentru sufletul lui. E mare lucru ca atunci când te rogi pentru cineva să nu ceri prima dată binecuvântare, ci iertare!

Cât timp trăiește omul, primește harul de a se întoarce la Dumnezeu, de a-L recunoaște ca Domn și Mântuitor și de a trăi frumos pentru slava gloriei Sale. Numai faptul că trăiești este o binecuvântare.

Poate că și acesta este motivul pentru care atunci când te rogi trebuie să o faci specific… Oricum ești binecuvântat, dar cere ceva specific, ceva care să fie observabil. Ești binecuvântat cu viață, dar poate nu ești binecuvântat cu sănătate… Roagă-te pentru sănătate! Binecuvântarea e ceva vizibil!

Revin un pic la primul paragraf al articolului…

Chiar și omul sărac este binecuvântat? Păi din moment ce are viață, da. E corect? Nu există cuvântul „corect” sau „incorect” când acționează Dumnezeu pentru că El este mai presus de tot și toate. Voia lui Dumnezeu este desăvârșită! Binecuvântarea o dă Domnul! El știe cel mai bine cine trebuie să fie sărac sau bogat. Ca om, poți să faci tot felul de calcule și să decizi într-un final cine merită să fie bogat sau sărac, dar Dumnezeu gândește totul și vede până-n veșnicie cum ar trăi omul sărac dacă ar fi bogat sau omul bogat dacă ar fi sărac. Ai alte lucruri mai importante de făcut, nu e treaba ta să spui cine să fie bogat sau sărac și nici cine să meargă în iad sau în rai.

Îți las să citești două articole interesante, ca lectură ușoară:

Concluzie? Dumnezeu binecuvântează toți oamenii. Un pic de atenție: nu înseamnă că toți oamenii au parte de viața veșnică… Omul binecuvântat trebuie să creadă și să se pocăiască!

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică (Ioan 3:16)

Țin minte că în primăvara și vara anului 2020 au apărut enorm de multe clipuri cu The Blessing (Binecuvântarea), unde aproape fiecare țară a avut o versiune specifică la cântecul ăsta… Cel mai mult mi-a plăcut interpretarea celor din Zimbabwe. Poate că mi-a plăcut și pentru că am văzut o persoană desculță… E ușor să vorbești de binecuvântare când stai în confort (aviz țărilor dezvoltate), dar mi se pare mai puternică mărturia de mulțumire a celor din Kenya, Ghana sau Trinidad și Tobago. Dintre cei săraci, mi-au plăcut cei din Zimbabwe.

The Blessing Zimbabwe

Îți las aici o variantă bună și în limba română:

Alin și Emima Timofte & TB Music – The Blessing | Cântecul Binecuvântării

Dumnezeu să te binecuvânteze cu tot ce are mai bun! Crede-mă, Dumnezeu e cel mai bogat când vine vorba de binecuvântări!


Sursă imagine: Todd Trapani on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile