Război sau „barosăneală” de smardoi?
Subiectul Rusia vs. Ucraina sau Ucraina v.s. Rusia (sau…) a căzut în sondaje… De ce? Pentru că toată lumea îi dă atenție fix acum când treaba s-a dezumflat…
Tovarășul „Neica Vodka” e genul de om care ascultă manele rafinate, manele vechi de la începutul anilor 2000 sau chiar muzică lăutărească stilată… un fel de șampanie a manelelor. În cele din urmă, Nea Ucraina, zis „Borșul Estului”, e un tinerel care ascultă trapanele din 2019 până în anul „scârț-mârț-hâtz”. Ce fac cei doi în momentele de față? Se joacă table la graniță sau se joacă fotbal precum în renumita zi de Crăciun a anului 1914, când nemții și britanicii au uitat de război? Alte vremuri… cred că acum se joacă PUBG sau Minecraft sau LoL sau chiar DOTA 2…
De ce ține lumea (educată aproape corect politic) cu Ucraina? Păi borșul ucrainean, acea supă de sfeclă roșie, e mult mai sănătoasă decât vodka rușilor. Nu e normal să alegi sănătatea pe primul loc? Da, dar după o anumită vârstă…
Ceilalți, realiștii sau idealiștii (sau cei care nu sunt educați politic, ci doar „corect”), țin cu Rusia. Ce câștigă? Maxim 1 leu, minim experiență crypto politică…
„Borșul Estului” v.s. „Neica Vodka” poate fi deja subiect de analiză la bursă sau în zona asta a „crypto politicii” (dau startul la această sintagmă… aici ai citit prima dată despre noțiunea de crypto politică… te asigur… chiar voi scrie alte articole pe ritm de crypto politică…).
Totuși, revin la titlu, e război sau doar „barosăneală” tip Facebook? Ambele, doar că una iese mai în evidență decât cealaltă… E crypto politică, o zonă cu blockchain instabil, adică fiecare cântă după partitura lui și acționează fals.
P.S. Scopul articolului este doar de a introduce sintagma „crypto politică”, în rest, totul e pueril…
Distribuie și altora: