Nod gordian
Elon Musk și „Liga Campionilor”

Elon Musk și „Liga Campionilor”

Cenzura în mediul online e precum un cancer agresiv sau ca virusul „AVID-19” care tușește pe 1 și sare pe 3, iar din 3 se face 9, apoi 99… Totuși, Elon Musk este în „Liga Campionilor” sau nu? Nu! E în liga lui.

Zip2, X.com, SpaceX, OpenAi, Neuralink, The Boring Company, sunt companii fondate de Elon Musk. Și nu orice fel de companii. Omul ăsta e net superior oricărui om de știință contemporan. De ce? Are și creier (idei…), și bani (ca să pună ideile în practică). Culmea, cei din „Liga Campionilor”, adică „leftiștii” care au pus cenzura pe mediul online, nu se ridică la nivelul lui Elon Musk… Ar fi o variantă să se unească toți și să tragă la aceeași țintă, dar e greu cu astfel de oameni.

Pare mai aerisit Twitter-ul de când și-a schimbat stăpânul, lumea (normală) e încântată, iar cealaltă lume (anormală) explodează de nervi… Era clară o acțiune din partea lui Elon Musk pentru că nu avea zona de mass-media. Un om influent are mass-media în spate. Nu zic nimic de mogulii români sau străini care conduc presa românească. La nivel de „Liga Campionilor”, Elon Musk trebuia neapărat să cumpere Twitter, mai ales că de ceva vreme dă ora exactă la crypto și se implică cu păreri referitoare la evenimentele globale. Mutarea este justificată și ireproșabilă.

E bună cenzura? Numai când e bună… Când nu e făcută bine, nu e bună și dăunează. Îngrădirea dreptului la exprimare în parametri morali este foarte bună, pe când îngrădirea dreptului la exprimare pe bază de empatie exagerată și „floricele pe câmpii” (WOKE/BLM/ETC.) este doar prostie purificată.

Rămâne ca Elon Musk să joace finala… Sigur o va juca pe altă planetă… Aici (pe pământ) doar se antrenează. Am glumit. Nu mai știu unde, dar sigur am glumit…

P.S. Pentru comunitatea oamenilor cu IQ de social media peste 120, Elon Musk e doar un pamfletar ce nu merită băgat în seamă.


Sursă imagine: Alexander Shatov on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Tags :
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile