Doamna Ursula ne stinge lumina?!
Se pare că doamna Ursula ne stinge lumina, nouă, europenilor. De ce? Când ai mintea în întuneric, e mai greu să judeci bine pentru poporul tău sau șatră, cum se mai numește Uniunea Europeană…
Doamna asta va obliga statele membre să reducă consumul de energie la orele de vârf. Putin e de vină… Sloganul ăsta e deja o glumă…
Ce ar însemna asta? Păi magazinele își vor schimba programul… Apar noi taxe… Revenim la rație ca înainte de ’89. Dacă tot se laudă cineva că a trăit pe vremea „răposatului”, uite că și noi, tinerii, avem ocazia să trăim zile senine…
O întrebare de 1000 de puncte: de unde vine gazul pe care-l primesc europenii de la China? Întreb altceva: cine îi livrează gaz Chinei?
Nu degeaba s-a dus domnul Putin la domnul Xi Jinping în perioada Jocurilor Olimpice de Iarnă (anul acesta) și nu degeaba au încheiat contracte după contracte. Nu că Rusia nu i-ar fi dat gaz Chinei până acum…
E ipocrizie curată să întrerupi furnizarea gazului cu Rusia și să cumperi gaz de la China, care tot de la Rusia îl are. Sau mai bine zis, e aiurea să zici că nu iei cu dreapta, dar iei cu stânga. Mincinoșii ăștia de la UE își merită titlul de mascote. O mascotă e și „entitatea” Ursula…
Doamna Ursula ne stinge lumina? Vedem… Scenariul celor din Marea Britanie nu doar că e gri, dar are și țepi… Scenariul celor din Germania nu doar că e sumbru, dar are și găuri… Scenariul românilor? E bine. Mergem înainte! Domnu-i bun, noi suntem răi…
Sursă imagine: Josh Boot on Unsplash
Distribuie și altora: