„A mânca răbdări prăjite”
Cine vrea să mănânce „răbdări prăjite”? Probabil cei care vor să bea și „apa sâmbetei” sau care-și pun deseori „pofta-n cui”. Să fim serioși, mai apelează cineva la răbdare?
Ce-ai mâncat astăzi? Răbdare… Poate că nu sunt cel mai potrivit ca să scriu despre mâncare… Nu suntem prieteni deloc… Avem o relație mai mult pe interes… Și nu care cumva să mă întrebi dacă un anumit tip de mâncare e stricat sau nu pentru că răspund în funcție de gust, nu ca un cunoscător… Papilele mele gustative sunt „prăjite”. Glumesc…
Cui îi place să rabde de foame? Cei care țin post au o oarecare înfrânare și nu se supără să rabde de foame. E chiar indicat pentru organism să ții post negru sau în care să bei apă. E foarte indicat pentru suflet să ții post cu rugăciune înaintea lui Dumnezeu.
Ești o persoană răbdătoare? Răbdare are orice om. Îndelungă răbdare au oamenii ăia care postesc, care sunt smeriți și mulțumitori. Până aici e totul clar, sigur ai întâlnit oameni cu cele 2 tipuri de răbdări. Partea mai puțin cunoscută este al 3-lea tip de răbdare, și anume „răbdarea sfinților”. De ani buni caut oameni care au tipul ăsta de răbdare și efectiv nu găsesc…
Bineînțeles că nu recomand nimănui să rabde foamea… Oamenii flămânzi devin irascibili foarte ușor.
Știai că există anumite etape ale foamei? Din perspectiva mea, sunt următoarele:
- Foamea ca senzație: când doar ți se pare că ți-e foame și mergi în bucătărie să vezi oare ce-ai putea să mai mănânci… Cel mai bine e să bei un pahar cu apă și să fugi de-acolo…
- Foamea ca orchestră: atunci când încep să cânte „bulbucii” și auzi tot felul de sunete ciudate (de dinozaur) care vin de la stomac… Poți să te tot încorzi sau să tot bei apă… Orchestra își face auzită prezența… Ești în mijlocul unui concert! Du-te și mânâncă ceva!
- Foamea care mănâncă: dacă simți că te roade pe stomac, atunci e o mică problemă. Organismul tău nu mai are cu ce să te hrănească și începe să „sape”. Mănâncă!
- Foamea ca un vis: probabil că a trecut ceva timp de când etapele 1, 2 și 3 s-au terminat, iar acum simți că ai super puteri și că te poți învârti odată cu pământul. Rabzi până leșini?
- Foamea uitării: nu oricine poate să cunoască sentimentul ăsta… Dacă nu mănânci 2-3 zile, cică, uiți că ți-e foame… Oamenii străzii sau cei care au fost supuși înfometării cunosc sentimentul. Problema e că atunci când primești de mâncare, să nu te avânți și să bagi în tine mult, ci trebuie neapărat să mănânci puțin câte puțin, altfel îți poate pușca stomacul…
Vrei să-ți dezvolți răbdarea? Începe cu o zi de post și vezi dacă te poți înfrâna de la mâncare. Nu durează mult până se prăjește răbdarea…
Care e cel mai bun meniu pentru răbdare?
- aperitiv cu ouă goale, jambon de nălucă, brânză învelită cu speranță și roșii explodate în cuptor;
- supă cremă de iluzii (+ gânduri „crunchy”);
- piure de neliniște cu răbdări prăjite și salată lipsă;
- prăjitură imaginară din blat de „ce n-ai”, cremă de „voi avea”, cu glazură mai sus de nori și cu o cireașă în vârf (se observă mai bine cu ochii închiși).
Cu așa meniu, cred și eu că voi ajunge un gurmand…
Sursă imagine: Rumman Amin on Unsplash
Distribuie și altora: