Proverbe românești
„A căuta acul în carul cu fân”

„A căuta acul în carul cu fân”

Cine s-ar încumeta să caute un ac în carul cu fân? Dar într-un lan? Hai măcar într-o căpiță… Și deodată s-a lăsat tăcerea.

Oare la ce se referă expresia „A căuta acul în carul cu fân”? Să fie vorba despre ceva imposibil de realizat? Dacă acul e aruncat în carul cu fân și vrei să-l găsești, păi atunci răstorni tot și cauți până găsești. E mai greu, dar nu imposibil…

Când eram mic, într-o zi din vara anului 2002 (aproximativ), pe când am fost în vizită la niște verișori, unul din ei se lăuda că poate să găsească acul în carul cu fân… Știam de expresia asta, dar nu mă gândeam la punerea ei în practică. De fapt, încă știu multe lucruri și nu mă gândesc să le pun în practică… (aproape că glumesc).

Bineînțeles că n-am stat să caut cu văru-miu și am purces la fotbal… După un timp, nu prea mult, vine văru’ să se laude că a găsit acul în carul cu fân… O fi el mai deștept de 2 ori decât mine și binecuvântat de 10 ori mai mult (până în ziua de azi), dar asta-i prea de tot… Faza e că s-a pus să ne și arate schema. Ce-a făcut? Păi a aruncat acul unde a vrut el. Practic dacă știi zona, atunci ai șanse mari să-l găsești. Ce lecție am învățat? Nu că trebuie să fii șmecher, ci că totul e posibil… Bine, am înțeles cine-i șmecher și cine nu…

Cine îți spune că ceva este imposibil? Sunt două direcții pe tema asta a imposibilului:

  1. Ți se spune că ceva este imposibil, dar tu știi sigur că acel ceva există deja și că a fost realizat de către altcineva, deci știi sigur că se poate… Ai o singură variantă: continuă!
  2. Ți se spune că ceva este imposibil doar pentru că acea persoană (sau acele persoane) nu pot gândi mai departe de lungul nasului și nu sunt în stare să creadă că o idee bună, odată gândită, poate fi realizată. Ai două variante: continui sau renunți.

Așadar, ce trebuie să faci când auzi de imposibil? Să mergi înainte! Dacă ideea e bună și nu este ilegală sau imorală, atunci n-ai de ce să te lași de ea. Lasă-ți „fanii” să te laude mai târziu și treci la treabă!

Dacă n-ai timp să cauți acul în carul cu fân sau interes, atunci lasă-i pe cei care au chef și vor, dar nu te pune zid în fața lor!

E drept că uneori te mai și saturi să cauți ceva când vezi că nu găsești… Nu-i plăcut să muncești degeaba sau fără rezultate. La urma urmei, lucrurile faine nu se întâmplă la clipeala ochiului, corect? Dacă vrei, atunci insiști. Dacă e ciudat, atunci mai vezi tu cum faci, iar dacă e imposibil, trebuie să elimini prefixul „im”.


Sursă imagine: Wai Siew on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile