Proverbul săptămânii #9

Proverbul săptămânii #9

Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții! (Proverbe 4:23)

Cine-și mai păzește inima în ziua de azi? Fricoșii care întreabă dacă aia sau aialaltă e păcat? Tinerii care se îndrăgostesc până și de-o „pană”, apoi întreabă dacă este voia Domnului? Omul de bine căruia toate îi merg strună? Păcat de omul rău care dăunează celor din jurul său…

În Geneza 6, Dumnezeu a văzut că „răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”, astfel că a avut toate motivele să se mâhnească în inima Lui și să decidă nimicirea oamenilor…

Nici în Geneza 3, după ce Adam și Eva au mâncat din rodul pomului interzis, Dumnezeu nu s-a mâhnit atât de tare… Probabil că e natural omului să tragă concluzia că peste prima greșeală se poate trece cu vederea, cu mențiunea să nu se mai repete. Parcă e ușor să ierți prima dată când îl vezi pe cel vinovat că îi pare rău. În schimb, dacă greșește la foc automat, atunci îl lași să se ducă tare… Adam și Eva au fost primii oameni care au păcătuit, dar cei din vremea lui Noe au fost primii oameni care au persistat în păcat mai ceva ca distracția porcilor în noroi…

Vezi urgiile din cartea Exodul! De câte ori și-a împietrit inima Faraon și nu a lăsat poporul evreu să plece de bunăvoie din Egipt? (Scrie în comentarii…) Cât de tragic poate fi un stâpănitor care nu-și păzește inima? Nepăzindu-și inima, Faraon a fost primul cap vinovat de moartea oamenilor săi. O mică-mare atenție și la conducerea României, dar mai ales la conducerea Uniunii Europene care conduce, printre altele, și România! Prima luptă contra unor astfel de oameni (demonizați) este rugăciunea! Apoi se trece la următoarele etape, la tot ce ține de moralitate, etică, bun-simț etc.

Ce spurcă pe om?

Ce iese din gură, aceea spurcă pe om. (Matei 15:11b)

Ai putea spune că e normal, că limba este un foc, o lume de nelegiuiri, că nu poate fi îmblânzită (Iacov 3), doar că mai trebuie să adaugi ceva.

Dar ce iese din gură vine din inimă și aceea spurcă pe om. (Matei 15:18)

E foarte complexă inima! E de-a dreptul fascinantă! Mă refer la inima de om, nu la vreo inimă de animal. Există un om care a primit o inimă de porc, anul acesta, în ianuarie, dar nu a trăit mai mult de 2 luni… Oricât ai modifica genetic un organ vital, omul e tot om, iar o inimă fără piese importante n-are ce să facă… Bine-bine, ai putea spune că sunt mulți oameni care trăiesc ca-n basme cu transplant de inimă, doar că ei au primit inimă de la alți oameni, nu de la animale…

Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. (Matei 15:19)

Un verset de toată cinstea adevărului, dar spre rușinea omului. Personal, ca poet, dacă nu mă controlez, mi-e foarte ușor să scriu prostii în rime de îi dau pe spate pe miștocarii care fac stand-up comedy. E atât de ușor să faci răul încât parcă n-ai nevoie de niciun efort. M-ajută partea de verset din 2 Corinteni 10:5 în care e scris că „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. Dar de ce vin astfel de gânduri? Nu cumva sunt eu de vină? Absolut.

Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui. (Ieremia 17:9-10)

Cât trăiește omul are această sarcină de a-și păzi inima. Cum îți poți păzi inima? Nu-ți pot da o rețetă, degeaba îți scriu să te rogi de 3 ori pe zi (ca Daniel) sau să postești până slăbești de nu te mai recunoaște nimeni. Fii conștient că o viață trăită frumos va avea un efect benefic pentru cei din jurul tău, iar o viață rea va atrage osânda celor de lângă tine. Îți las un singur verset, te las pe tine să meditezi.

Ți s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? (Mica 6:8)

Dumnezeu să te binecuvânteze!


Sursă imagine: Aung Soe Min on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai proaspete Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile