Proverbul săptămânii
Proverbul săptămânii #7

Proverbul săptămânii #7

Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. (Eclesiastul 7:20)

Ce-i cu versetul ăsta? „Păi e din Biblie frate/soră…”. Cum adică să faci binele, dar făcând astfel, tot să păcătuiești? Dar atunci ce rost mai are să faci binele?

Mai vine și Isaia cu o „încurajare”, unde are un context demn pentru a spune că „toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6a). Nu e ciudat? Cuvântul „ciudat” nu-și are locul aici… În schimb, cuvântul „complicat”, da.

E destul de complicat versetul din Eclesiastul 7:20, deoarece sunt mai multe tipuri de „pocăiți”, care interpretează Biblia după „nori și stele”.

Unii nu cred că împăratul Solomon ar fi fost mântuit (motivul fiind nevestele și țiitoarele), deci cartea Eclesiastul e pusă în Biblie doar la număr… Alții nu cred că e posibil să păcătuiești din moment ce ai făcut binele, deci fie a greșit traducătorul (și caută tot felul de alte traduceri), fie este o contradicție (una din multele contradicții din Biblie, dacă se poate…). Iar unii, ca mine, vor cu tot dinadinsul să creadă Biblia exact așa cum e scrisă, fără să caute N traduceri pentru a scuza un oarecare verset. Așadar, prefer să fiu „sărac cu duhul” și să cred Biblia exact așa cum este scrisă.

Nici nu-mi propun să-l înțeleg pe omul care afirmă „din avion” că Solomon nu a mers în rai… Și nici n-are rost să-l numesc „îngust la minte”. Dumnezeu nu greșește, deci nu cred că un om care are 3 cărți în Biblie să fi mers în iad…

Care este contextul în care s-a născut Solomon? Întâi a fost păcatul lui David cu Bat-Șeba. Domnul Iisus pe ce linie genealogică a venit? Fix pe aia unde se află și Solomon. Deci din ceva rău a ieșit ceva bun? Așa face Dumnezeu…

Probabil că te-ai derutat de câteva ori citind articolul, dar nu-i nicio problemă. Ce am făcut? Am vrut doar să fac un bine. Ce ai făcut? Merg pe ipoteza că te-ai poticnit minim de 2 ori. În ce verset am intrat amândoi? Eclesiastul 7:20! Am făcut un bine scriind articolul, dar am păcătuit fiindcă te-ai poticnit în ceea ce ai citit. Faptul că ți-am produs o oarecare supărare mă face vinovat…

Oare nu ți s-a întâmplat niciodată să faci un bine și să fii invidiat de către cineva? Să fi făcut ceva faptă bună sau să fi câștigat un premiu important? Îți garantez că minim o persoană a fost iritată de succesul tău.

Mai dau un exemplu? Fratele nepregătit din biserica ta care dă un îndemn sau are un mesaj (poate chiar o predică) și se bâlbâie cu toate literele alfabetului… Cum îl privești pe un astfel de om? Parcă îți pierde timpul și deja te vezi cu gândul în altă parte, ai 10 motive să-ți pară rău că ești la biserică și nu mai știi ce să faci… Fratele respectiv face o faptă rea? Nicidecum! Omul ăla stă bine-mersi să vestească Cuvântul. Faptul că nu este pregătit și e stângaci la toate capitolele… e altceva. Poate data viitoare va fi mai bine, poate că are o zi mai nereușită, poate că așa e el… Dar tu de ce te poticnești? Intri în echipă cu el și împliniți amândoi Eclesiastul 7:20. El face un bine, tu ești canalul de transformare a binelui în rău…

Bineînțeles, ar fi absurd să spui că n-are rost să mai faci binele că oricum păcătuiești! Fă binele în continuare, lasă-i pe cei care se poticnesc pentru că nu sunt mulți!

Ce e de făcut? Ține minte că ești socotit neprihănit prin har! Trăiește-ți viața împlinind voia Domnului, iar faptele tale bune pe care tot El ți le-a pregătit și care, la un moment dat, te vor acuza (pentru că ai poticnit pe altul…), vor fi spălate. Vei fi curat!

Un exemplu de viață trăită la nivel de excelență îl avem la Domnul Iisus Hristos. Câți oameni s-au poticnit în stilul de viețuire al lui Hristos? Prea mulți… Asta înseamnă că Iisus a păcătuit?

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21)

Domnul Iisus nu a păcătuit, dar a fost făcut păcat pentru noi… Astfel, Eclesiastul 7:20 nu se aplică niciodată în cazul lui Hristos. De ce? Pentru că Dumnezeu nu păcătuiește… Se complică explicația?

Am scris suficient cât să te „împiedici”?

Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-și ține buzele este un om chibzuit. (Proverbe 10:19).

Poate vrei să spui că și cine scrie mult nu se poate să nu păcătuiască… Un verset de apărare pentru tine este Eclesiastul 7:20.

Dumnezeu să te binecuvânteze!


Sursă imagine: Aneta Foubíková on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile