Noul sport olimpic: bărbații pot boxa femeile?!

Noul sport olimpic: bărbații pot boxa femeile?!

Ce oameni cu mai mulți de doi neuroni, care se află în poziții de conducere într-o instituție internațională, pot să permită ca bărbații să boxeze femeile? Atenție: nu să boxeze contra femeilor, ci direct să le boxeze. E o mare diferență de sens.

La cât de cunoscută este violența domestică în familie la nivel global și la cât de cunoscută e mișcarea (sau „învârtirea” sau ce-or fi ăia cu el/ea/ei/ele) LGBTQIA2S+, boxul împotriva femeilor a devenit sport olimpic în mod natural.

Evident, nu este o noutate, dar se pare că acum, la Jocurile Olimpice de la Paris, ies la suprafață tot mai multe faze grotești, demne de condamnat (sau de osândit – Efeseni 5:11b).

Ce s-a întâmplat de se agită toată lumea în mediul online și nu numai? Italianca Angela Carini a avut un meci de box împotriva algerianului Imane Khelif.

Hai să nu-i dau genul lui Imane Khelif și să-l numesc direct „entitate”, ok? În halul, pardon, în felul ăsta nu se va supăra nimeni și îi voi respecta decizia de a se considera „fetiță”.

Entitatea Imane Khelif a lovit-o de câteva ori cu pumnul în față pe Angela Carini.

Prima dată, italianca a cerut o pauză, s-a dus la antrenorul ei și acesta i-a aranjat casca. A doua oară s-a dus direct la antrenorul ei și i-a spus că abandonează.

De ce a abandonat? Din cauza loviturilor extrem de puternice pe care le-a „livrat” entitatea algeriană.

Înainte să se declare oficial victoria, italianca a strigat „No le justo” de câteva ori…

Trist a fost la final, când Angelina Carini a plâns și a îngenunchiat de supărare că a abandonat în fața unei asemenea entități, care în mod normal n-ar fi trebuit să concureze deloc.

Care să fie reacția autorităților în cazul acesta? E drept ca un bărbat să concureze împotriva unei femei tocmai la box?

Îți las clipul cu pricina. Fii atent și la titlul pe care l-au pus cei de la Eurosport (Algerian boxer Imane Khelif who failed gender test wins after just 46 seconds).


Care e reacția Comitetului Internațional Olimpic?


Faza asta a luat proporții la nivel global și toată lumea a „sărit” pe subiect (sau pe subiecți).

Așa cum era de așteptat, lumea s-a împărțit în două tabere: cei care țin cu dreptatea (adică, cu italianca) și cei care țin cu prostia (adică, cu entitatea).

În orice poveste, binele câștigă, nu-i așa? De ceva timp, nici măcar în filme (sau desene) nu se mai folosește principiul ăsta moral, și anume că binele trebuie să câștige întotdeauna. Vezi cât de nenorocită este lumea din ziua de azi?

Reacția CIO a fost una tranșantă, în care s-a @#$%! (#grawlix) și s-a fâstâcit în jurul ideii că toți sportivii care participă la turneul de box de la Jocurile Olimpice respectă regulile de eligibilitate.

Păi, măi, oameni cu doi neuroni (și ăia prin vacanță), cum să declari un bărbat eligibil pentru a concura la un concurs de femei? Să se mai și bată cu ele?! De fapt, să le bată, că dacă te uiți la meciul dintre algerian și italiancă, parcă dădeau „amândouă” cu mâinile după fluturi. În fine…

Științific, omul care are perechea de cromozomi X și Y este bărbat, iar omul care are perechea de cromozomi X și X este femeie. Entitatea algeriană are cromozomii X și Y, dar la minte are ceva integrală triplă cu doi logaritmi de X.

Stai că ăsta nu-i caz izolat! Tocmai astăzi, o altă arătare sau entitate pe nume Lin Yu-tin, din Taiwan, a boxat și el/ea/ei/ele o femeie. Uzbeca Sitora Turdibekova n-a avut șanse împotriva unei astfel de entități…

Atât entitatea algeriană, cât și entitatea taiwaneză au fost respinse să concureze anul trecut la Campionatul Mondial. Vezi ce poate întâmpla într-un an? Timpul le rezolvă pe toate… Glumesc.

Reacția CIO a fost una dezastruoasă. Cine se află în pozițiile de decizie de la Jocurile Olimpice ar face bine să-și dea demisia.

Oricum, vor intra în istorie ca fiind cei mai ratați sau printre cei mai ratați conducători ai Jocurilor Olimpice.

Să le fie cu iertare, dar consecințele rămân. Implicațiile sunt grave la nivel global, deci merită să fie luate măsurile necesare împotriva lor tot la nivel global.


Egalitatea de gen este o mizerie!


Cum e să fii femeie și să ceri drepturi egale cu bărbații, apoi să ți se dea drepturile respective, să intri în ring cu o „fetiță” și să-ți iei bătaie ca-n Evul Mediu? Tragic!

Unde-s feministele acum? Se aude liniște din partea feministelor. Feministele au o ideologie mai mizerabilă decât ideologia LGBTQIA2S+. De ce?

Feministele se bazează pe mândrie, adică „ele” se cred mai superioare decât bărbații (pe când bărbații sunt considerați niște creaturi care nu merită nici măcar milă), iar LGBTQIA2S+ se bazează pe diversitate, adică pe expresiile „merge și-așa”, „nu-i treaba ta”, „fac ce vreau cu corpul meu”, „trăiește clipa” și „nebunia nu-i cunună fără o prostie bună”.

Ușor-ușor se observă că oamenii care se transformă în entități, care nu se află neapărat în cupola LGBTQIA2S+, acționează ca niște persoane cu probleme mentale. Aici nu mai este vorba că devin cu probleme, ci că iese la iveală faptul că au probleme.

Singura soluție în cazul acestor entități este eliberarea de sub influența demonică și acceptarea Domnului Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor în viața lor.

Ce om cu mai mult de doi neuroni ar refuza viața veșnică? Orice om cu „țiglele pe casă” trage și se zbate să câștige cât mai multe foloase în viața asta. De ce nu face la fel și când vine vorba de veșnicie?

Vezi ce face prostia cu omul care dă mâna cu nebunia?

În fine, influența demonică la nivel global este împregnată în structurile de autoritate, fapt ce mă enervează de cele mai multe ori.

Nu mă deranjează entitățile din comunitatea LGBTQIA2S+, sunt și ei oameni, să fie sănătoși (mai ales că sunt „purtătorii de cuvânt ai Apocalipsei”), dar mă enervează oamenii cu putere de decizie care permit ca mizeriile să se propage în societate.

Dacă ești pus într-o funcție cu putere de decizie, atunci în mod normal trebuie să oprești și să taxezi orice mizerie!

N-am pretenții de la oamenii care nu pot și nu știu să gândească. Să fie luminați! În schimb, am de lucru cu oamenii care fac și permit cu tot dinadinsul mizerii. Ăștia, în „limbaj neoclasic”, se numesc demoni.


Care este soluția?


Nu te aștepta ca cineva să vină cu o soluție salvatoare. Se știe că lumea va merge din rău în mai rău.

Important este un număr cât mai mare de oameni să fie mântuiți (salvați veșnic)! Se poate? La Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile!

Singurul lucru pe care-l poți face, ca soluție individuală, este să te rogi. Pentru cine? Poți să începi să te rogi mai întâi pentru oamenii din jurul tău.

Roagă-te pentru ei, pentru sufletele lor, pentru ca Dumnezeu să-i ierte, să nu le țină în seamă păcatele, să îi binecuvânteze și neapărat să se împace cu Dumnezeu.

Nu ți se pare ciudat ca Dumnezeu să continue să binecuvânteze o grămadă de oameni, iar aceștia să-i fie nerecunoscători, ba chiar să-l batjocorească? Dumnezeu iubește atât de mult omul, încât face lucruri ciudate pentru ciudați…

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, că să aibă viața veșnică. (Ioan 3:16)

Totuși, trebuie să știi că Dumnezeu nu permite la nesfârșit desfrâul oamenilor!

7. Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera.

8. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică.

9. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

(Galateni 6:7-9)

Și nu uita că bărbatul a fost creat să fie bărbat, iar femeia să fie femeie!

Dumnezeu să te binecuvânteze, oriunde te-ai afla!

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai proaspete Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile