„Minunata lume nouă”?!
Globaliștii, progresiștii, idealiștii sau pur și simplu, „cei slabi de înger”, își îndreaptă toate „armele” (de pluș) spre construirea unei lumi „corecte”. Că sunt „prietenii” mei de la Davos sau că sunt „colegii” mei politicieni care au trecut în agendă niște idei ce destabilizează etic, moral și uman, orice popor, tot le scriu că nu vor avea succes…
Nu fac referire la cartea lui Aldous Huxley (nu încă), ci voi lua utopia și distopia (extremele) ca fiind răul absolut.
Utopia
Agenda comunismului e o lume ideală în care statul funcționează „pe barba poporului”. Problema e că toți trebuie să fie pe aceeași „barbă”, standardizați, aliniați, cu același tip de gândire, dar cu acțiuni mărețe și cât mai devotate sistemului…
De ce nu e bună utopia? Articolul face parte din categoria nod gordian, ca subiect fără margini, așa că scriu foarte pe scurt… Dumnezeu a făcut ca omul să fie unic. Amprenta, irisul, ADN-ul, caracterul, stilul de viață, trăsăturile biologice moștenite sau chiar nivelul de educație, îl fac pe om diferit. Ideea de a-i face pe toți să arate, din punct de vedere fizic, la fel, să acționeze la fel și să gândească la fel, e foarte dăunătoare. Nu există egalitate! Există doar noțiunea de egalitate în drepturi, dar șansa ta de reușită în viață nu e la fel cu șansa mea…
Utopia distruge, iar în momentul în care e pulverizată mentalitatea unui popor, atunci e dezastru… Uitați-vă la nemți sau la ruși, apoi la români. Ce mentalitate au nemții și rușii? Una de învingători! Capul sus, arma în mână, cu victoria la-ndemână, înfruntă orice, oricând, dar nu oricum… Românii, din nefericire (sau câteva nefericiri), sunt cu mentalitatea la firul ierbii. De ce? Și din cauza mass-mediei, și din cauza politicului, și din cauza strămoșilor, și din cauza dușmanilor, dar în primul rând, din cauza lor…
Distopia
Toată lumea înțelege când îi merge rău și când îi merge (aproape) bine. Utopia are ca punct final de oprire distopia. La fel, distopia are ca destinație utopia. E un cerc vicios…
La momentul actual, conform „prietenilor” de la Davos și „colegilor” politicieni, ne aflăm într-o zonă distopică, iar ei doresc să ne ajute și să mergem, cu toții, în zona utopiei. Unii dintre ei știu că e imposibil, dar încearcă, mai ales cu pandemia… De când un om bolnav înseamnă moarte? De când e lumea, oamenii se îmbolnăvesc, dar se mai și vindecă, nu mor neapărat de boală… Organismul are funcția lui de regenerare… Ideea că un nevaccinat poate aduce îmbolnăvirea și apoi moartea pentru un vaccinat e eronată! Ideea că un individ bolnav e totuna cu un om mort… e o fantasmagorie! Așa se spală pe creier, așa se divide populația, așa se născocesc cele mai mari eșecuri sociale… Așa nu se poate…
Concluzie?
Nu există concluzie, e un nod gordian… Dumnezeu le permite astfel de acțiuni cu un scop bine trasat, dar ideea că lumea intră într-o nouă societate cu aere utopice, fără praf distopic, reprezintă „minunata lume nouă”. Minunată, dar odioasă, adică, minunat de odioasă, frumos de oribilă, mirific de urâtă, excelent de dăunătoare, bună rea… Dublu gândirea care produce dublu sens pentru dublu oameni… Practic și teoretic, omul pierde, dar câștigă nimic…
P.S. Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare! (ca să fiu corect apolitic)
Sursă imagine: Brian McGowan on Unsplash
