„M-am săturat să nu mai pot!”
Ce expresie! Ce atitudine! Ce decizie! După o astfel de expresie se trece la fapte, cuvintele nu-și mai au rostul… „M-am săturat să nu mai pot!”
Nici nu cred că am auzit expresia, hotărârea, decizia asta de multe ori… De fapt, cred că o singură dată am auzit-o, astfel că m-am pus să scriu articolul ăsta (la mine „azi” e 22 septembrie, 2022, ora 23:33).
Din ce inimă poate ieși curajul ăsta de a se hotărî să lase neputința și să distrugă răul? Ce om ajunge la un astfel de nivel când este sătul să nu mai poată și se decide să poată?
Pot totul în Hristos, care mă întărește! (Filipeni 4:13)
La cum am auzit expresia mi-am dat seama imediat că omul ăsta poate totul în Hristos! E vremea lui să fie întărit în Hristos! Omul ăsta a înțeles că neputința lui va păli în fața putinței lui Dumnezeu!
Extraordinare cuvinte! „M-am săturat să nu mai pot!” Îți trebuie curaj să spui asta… După o astfel de expresie ai nevoie și de o certitudine. Oare ești sigur că o să poți din moment ce acum ești în fața lui „nu pot”?
Dacă tot stai să te pui în balanță, dacă o fi calculul potrivit, dacă e cu virgulă spre 5 ca să poți rotunji sau ce alte calcule te țin lângă „nu pot”, atunci să știi că nu e bine. Aruncă-te prin credință în mâna lui Dumnezeu! Atât! De restul se ocupă el! Te asigur!
Nu e ușor să trăiești prin credință, e o adrenalină aparte, mai ales că te simți la început ca într-un abis, într-o negură, ca un fel de gaură neagră unde observi doar energia și ai ochii închiși ca să nu vezi lumina…
Odată ce te obișnuiești să trăiești prin credință, îți va fi o desfătare. „M-am săturat să nu mai pot!” Oare de ce? „Pentru că pot totul în Hristos care mă întărește!” Slavă Domnului!
Știai că tu singur te poți încuraja prin cuvântul lui Dumnezeu dacă citești Biblia? Stai liniștit, fii pe pace, ia Biblia, răsfoiește-o, citește-o, Dumnezeu are și pentru tine un verset! De fapt, are mai multe, trebuie doar să le citești!
Ai vrea să ai curajul celui care a exclamat „M-am săturat să nu mai pot!”? Omul ăsta merge înainte prin credință. Vrei să trăiești și tu prin credință?
Nu-i ușor, probabil nici expresia asta nu i-a venit din prea mult bine sau din comoditate, dar curajul de a înfrunta neputința, de a declara război, de a lua hotărârea biruinței în numele Domnului Iisus Hristos, m-a fascinat imediat… Așa ceva am văzut/auzit o singură dată… azi…
Domnul să te binecuvânteze cu toate cele bune! Fii și tu sătul să nu mai poți și crede că prin Hristos poți totul! Totul spre slava Lui!
Sursă imagine: Nghia Le on Unsplash
Distribuie și altora: