Abdică tovarășul „Covidel”?
Motive sunt suficiente… Probabil că nu se mai poate încorda atât de tare… nici „mucii” nu mai sunt ce-au fost…
Îți las cinci motive, fiecare motiv dus la îndeplinire poate schimba mersul lumii…
- Canada lui „Iustin cel Trudit”, dictatorul de tinichea: omul ăsta a băgat legea marțială… Ce înseamnă asta? Orice zice Iustin aia se face. Vrea să tragă în mulțime? Se trage spre „binele” poporului. Iustin vrea restabilirea încrederii în instituțiile statului, ăsta e motivul trudit pentru care se zbate ca un șoarec prins în cursă… Păi domnul Trudeau ar fi bun la stand-up comedy, eu unul m-aș amuza teribil câteva minute, apoi aș huidui (glumesc…). Oricum, Canada, de azi, 15 Februarie, 2022, e oficial condusă de un regim politic dictatorial. Alo? Domnul Arafat? Așa se face… Să ne înțelegem: oricine este împotriva „instituțiilor” (sau a măgăriilor pe care le-au făcut, le fac și le vor face) este un terorist; orice drept ai avut să știi că de acum înainte doar „l-ai avut”; orice protestatar poate fi arestat pe loc (tâlhărit, batjocorit, masat pe gratis…); oricine ajută un protestatar poate fi arestat (n-ai voie să încurajezi un „terorist”, așa fac comuniștii…. „răul” devine „bine” și „binele” devine „rău”); orice bancă te poate curăța de bani, te poate fura ca la carte, plus că Iustin poate interveni și la criptomonedele tale. Tovarășul Ceaușescu își iubea țara (nu poporul), dar tovarășul Trudeau nu știe ce înseamnă iubirea, nici măcar acum în „luna iubirii”;
- Rusia atacă Ucraina: când? Azi. Serios? … Deja au apărut scenarii în mass-media că Ucraina ar fi bine să nu mai intre în NATO (o perioadă) și Rusia s-ar putea împăca (cu cine se poate) ca să nu se mai perturbe liniștea mondială (publică). Să-mi fie cu iertare, dar la ce ruginite sunt mașinuțele americanilor veniți din Germania zilele astea, nu cred că se pot încorda uniform ca să facă față Rusiei;
- China invadează Taiwan: știi să rezolvi o triplă integrală? China știe. Jocurile Olimpice de Iarnă din China sunt o mizerie. De ce? Întreaga conducere „mandarină” își bate joc de atleți în ultimul hal: îi carantinează până nu mai știu de ei, le dă mâncare ca la ultimii săraci, nu le oferă condiții de antrenament, îi umilește pe toate fronturile… Mare scandal va fi în următoarea perioadă. Comitetul Olimpic nu mai poate ascunde nimic. În Martie va primi și China factura… sau facturile… Mă tem că n-are cu ce plăti;
- Statele Unite și Europa: niște copilași care se uită la desene; ambele contează la fel de mult precum decizia unei furnici de a merge la stânga sau la dreapta. Pe cine interesează modul de acțiune al unei furnici? Exact… Puterea celor două fosile politice este „două puncte” (am încheiat citatul);
- Restricțiile au căzut în cap la fel ca piața criptomonedelor: ce se întâmplă cu jocul când nu mai sunt jucători? Nu cred că jocul se joacă singur de dragul de a se juca vreun joc…
Acestea fiind enumerate… doar „enumerate”, tovarășul „Covidel” se poate pensiona liniștit. Un singur punct poate face ravagii… Să ne înțelegem (un pic): nu sunt omul care nu crede în COVID-19, în boli sau alte „OZN-uri”, ci doar un simplu analist contra prostiei.
P.S. Acest articol este un pamflet! Orice asemănare cu persoane (țări) sau fapte reale (dovedite) este o pură întâmplare! (…)
Sursă imagine: Felix Mittermeier on Unsplash
Distribuie și altora: