Știrile pozitive ale săptămânii #8
Ca în fiecare zi de duminică, știrile pozitive ale săptămânii ies la iveală! După ce m-am gândit să fac o rubrică de știri negative (la extrem), cum nu găsești în mass-media românească, am reușit performanța să nuanțez 3 rubrici săptămânale după cum urmează: luni – proverbul săptămânii (+ explicații), marți – o poezie (pe diferite teme, cu mesaje codate și pe gramatică), joi – minutul de cultură (istorie, evenimente importante, informații împachetate astfel încât să citești articolul într-un minut). De ce să consum timp și energie pe lucruri negative? Mai bine scot alte 3 rubrici pe pozitiv…
Domnul președinte, Klaus Iohannis, a promulgat legea care va permite Ministerului Tineretului și Sportului să organizeze anual „Săptămâna mișcării în România”.
Dacă în Japonia este ilegal să fii obez (lege care „rulează” din 2008), în România, țară care „rupe” topurile în UE la obezitate și fumat… este nevoie de măcar o lege care să încurajeze tinerii la mișcare! Și nu doar pe cei tineri, ci pe toată lumea! Sportul face bine! Garantez! Este un pas înainte pentru că s-a unit și Comitetul Olimpic Sportiv Român și Federația Sportul pentru Toți, plus că lotul olimpic culege tot mai puține medalii de la olimpiadă la olimpiadă, astfel că e nevoie de forțe proaspete, chiar multe ca să aibă de unde alege.
Naționala de rugby a României s-a calificat direct la Cupa Mondială din 2023, cu ajutorul Spaniei (care a fost descalificată).
În tot răul este și un bine! Un astfel de cadou nu se refuză… Spunem „mulțumesc!” și mergem mai departe… Naționala Spaniei a fost eliminată pentru că au folosit un jucător „pe care nu trebuia să-l folosească”, plus că a fost amendată cu ₤25,000. Să fie sănătoși, ai noștri să nu fie doar norocoși, ci până la capăt victorioși!
Walter Orthmann (Brazilia, 100 de ani), și-a „făcut” propriul record mondial la locul de muncă: 85 de ani de activitate!
Ce angajator nu și-ar dori un astfel de angajat? Ca medie, un om stă la o firmă între 2 și 5 ani (ca medie bună), și nu-i plăcut să tot schimbi locurile de muncă dacă nu devii măcar bunicel în acel domeniu sau activitate. Omul ăsta din Brazilia are o poveste de povestit nepoților… Merită respectat, încă nu știu dacă merită să fie un exemplu de urmat… Cert e că merită apreciat…
BONUS: nu știu cum să încadrez vestea, dar un japonez are probleme în căsătorie… Ce probleme? Nu mai poate comunica cu soția lui care este o hologramă! Sper să se despartă… Asta ar fi o știre pozitivă…
Fictosexual sunt numite persoanele cu fantezii sexuale ficționale (imagini create pe calculator…), iar japonezul Akihiko Kondo (38), care o iubește (cam greu cuvânt pentru o așa prostie…) pe Hatsune Miku, spune că nu mai poate comunica cu soția sa pentru că nu se mai face update la ceva soft… Super! Aproape că mă bucur (glumesc!). Să ne înțelegem, omul ăsta o iubește din 2008, iar în 2017 s-a căsătorit cu ea (cu holograma?!). Sunt mii de fictosexuali în Japonia… Dar uite… dacă apare o problemă tehnică (la hologramă…) încep să-și pună semne de întrebări dacă să divorțeze sau nu… Le doresc o căsnicie eșuată și multă minte! Nu merită să fie „miștocăriți” până la capăt, deoarece sunt oameni care au probleme psihice. De exemplu, omul ăsta, Akihiko Kondo așa și-a găsit alinarea în timpul unei depresii fără margini (după părerea lui), uitându-se la desene animate cu Hatsune Miku. Ce poți să-i spui unui astfel de om care și-a „găsit” antidotul? Știrile pozitive continuă…
P.S. Dacă vrei să citești întreaga serie de știri pozitive (sau numai câteva…), o poți face chiar AICI.
Sursă imagine: Count Chris on Unsplash
Distribuie și altora: