Lumea nu-i ca lumea
Lumea nu-i ca lumea: FBI „în vizită” la Trump; Mugur Isărescu nu e om; se reîntorc politicienii români în mass-media…

Lumea nu-i ca lumea: FBI „în vizită” la Trump; Mugur Isărescu nu e om; se reîntorc politicienii români în mass-media…

FBI e mai parșiv decât cuvântul „parșiv”. Bine… e clar că la nivelul ăla nu există termenul „corupție” în dicționar, dar măcar un pic de respect dacă ar mai avea… Cu rușinea nu se rezolvă mare lucru, dar dacă nici cu respectul, păi atunci SUA își merită soarta. Cum zicea un „mare” om contemporan cu noi, Serghei Lavrov, dacă nu poți dormi din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, atunci să-ți imaginezi că războaie sunt și în Africa, și în Orientul Mijlociu, că Ucraina este Palestina (adică a nimănui) și că Rusia este SUA. Imaginație bună, n-am ce comenta, a punctat bine… Complexul Mar-a-Lago al lui Donald Trump, din Palm Beach (Florida), a „cazat” o echipă de la FBI… Ce precheziție? A fost doar cazare de-o noapte, gratuită, un fel de petrecere cu alt sens sau cu dublă vorbire (și gândire). Mai candidează Donald Trump la Casa Albă sau nu? E bun și Ron DeSantis…

Mugur Isărescu minte atât de curat că nici la analize nu iasă minciuna… Ce mincinos?! Ăștia din funcții înalte cred că au ceva studii făcute la „Facultatea de Minciunologie”. Cică inflația pe august va fi în jur de 15%, dar poate să mai fie un „anumit procent de creștere în sus”. Ar fi păcat să fie o creștere în jos… Ce-i fain e că dă vina pe bănci pentru că „au cam sărit calul cu ROBOR-ul…”. Gata. Lumea nu-i ca lumea, la fel și domnul Mugur… Ce să zic? „Luați un Nestea, domnu’!”?

Se termină și vacanța la politicienii noștri (mult) îndrăgiți și ne „bucurăm” că vor reveni cu forțe proas(pete)te. E posibil să fie și un alt premier, dacă domnul Ciolacu vrea, atunci se poate. Domnul Rafila a început ieri cu pastilele de iodură de potasiu, deci, până prin 15 august vor mai veni politicieni cu chef de lucru…


Sursă imagine: micheile dot com on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile