Inocența e virtute!
Inocența este o calitate a omului? Crezi că prin faptul de a fi inocent, omul e scutit de o judecată aspră? Merită să te iei de oamenii inocenți? Un lucru e sigur: inocența e virtute.
Ce faci atunci când îi dai o jucărie unui copilaș, dar vezi imediat că o aruncă? Te superi pe el? Dacă ești normal, ca om, atunci îi tot dai jucăria și te bucuri cu el de N ori pentru simplul fapt că o aruncă… Sau îi spui frumos să nu o arunce și te joci altfel cu el…
Copilașul e inocent, iar acțiunile lui, chiar dacă nu sunt bune, sunt învelite în haina inocenței. Dacă nu ai grijă de un copil mic, s-ar putea să producă pagube mari… Te superi pe un copilaș la fel cum te superi pe un adult? De la un copil mai ai speranțe că va crește mare și va înțelege să deosebească binele de rău, dar parcă la un adult lucrurile sunt mai complicate… Adultul pur și simpu nu vrea…
Omul inocent nu merită luat la mișto! Eram odată în tren, făceam naveta la lucru, și înainte de destinație (cu o stație), merg fain-frumos la ușă să mă pregătesc de coborâre… Se adună un pic de lume, iar deodată aud o doamnă că o întreabă pe o domnișoară din spatele meu dacă peronul este pe partea ei. Ce răspunde domnișoara? „Mă scuzați, nu știu ce înseamnă «peron»”. Eram cu spatele, eu la o ușă, domnișoara la cealaltă. M-am întors imediat să văd cine a spus așa ceva… Când am văzut-o, era clar… e inocentă… Să râd „a batjocură” că fata asta nu știe ce înseamnă peron? A dat dovadă de inocență pură, și-a înaintat scuzele și a recunoscut că nu știe ce înseamnă „peron”. Probabil că e unul dintre puținele exemple de inocență pură pe care le-am văzut la adulți… Peron era pe ambele părți…
Să fie inocența o trăsătură de caracter elevată, chiar dacă denotă incultură și poate provoca daune? „N-am știut!” sau „nu știu!”, pot fi cuvintele de apărare ale inocentului…
Oricât de deștept aș fi, tot nu cred că a fi necunoscător te face prost. E adevărat că dacă nu cunoști poți greși ușor, uneori chiar grav. Omul învață cât timp are suflare, asta e cert, dar dacă e inocent, adică să nu se mai și răstească la tine că nu-i curios să afle ce e bine și ce nu e bine, atunci e pe drumul bun. E în tren, sigur ajunge la destinație. Peronul e pe ambele părți…
A fi incult nu e totuna cu a fi inocent. A fi idiot nu e totuna cu a fi inocent. A fi prost nu e totuna cu a fi inocent, dar poate fi o sumă de incultură și idioțenie…
În concluzie, inocența e virtute nu datorită necunoașterii pure, ci a smereniei prin care se expune faptul că nu există cunoștința. De 2 ani scriu la o carte despre cunoaștere, iar simplul fapt de a fi curios să înveți lucruri, să cunoști mai multe, ca om, e o dovadă de smerenie. În primul rând trebuie să te respecți pe tine ca să fii de ajutor celor din jur (ca să-i poți respecta pe cei din jur).
Inocența e virtute!
Sursă imagine: Raimond Klavins on Unsplash
