Idei
Te încurajez să lași o idee (sau mai multe) într-un comentariu dacă ți se pare OK și nu ai timp, resurse și bani pentru implementarea ei (sau a lor).
De ce ai face una ca asta? Pur și simplu… Crezi că o idee furată înseamnă succes garantat? Ideile sunt multe și mărunte, important e ca ele să fie aplicate, abia apoi se observă ce idee este bună și care eșuează. Până la proba contrarie, o idee este doar „o vorbă-n vânt”. Cum știi dacă o idee are succes sau nu? Nu știi… În primul rând trebuie pusă-n practică, apoi aștepți o perioadă în care monitorizezi ce avantaje și dezavantaje are, iar în final, vezi dacă e util ce ai realizat sau nu. Probabil că ai nevoie și de răbdare (cu duiumul).
Nu cred că e o „idee” dăunătoare să-ți expui ideea în fața altora. Personal, când văd că am o idee „tare”, sar imediat cu ea să văd ce reacție primesc de la cei din jur. Dacă ideea mea trece de critici, rezistă la batjocură, e logică și se poate realiza, atunci parcă mi-e mai ușor să mă apuc de ea. În schimb, dacă ideea e slabă și îmi dau seama că am avut doar o iluzie, cel mai probabil o pun la dospit, nu mă las… Dacă s-a născut o idee în mintea unui om, înseamnă că pe undeva, mecanismul gândirii a văzut-o ca fiind bună și imaginația umană a certificat-o.
E bine ca ideile să fie prezentate și altora, iar dacă cineva sau chiar eu voi implementa una dintre ideile scrise în comentarii, voi dedica articole speciale cu documentația experienței.
Încep eu, apoi te încurajez să scrii și tu…
Distribuie și altora:
Mă gândesc la un tip de burghiu care să nu se bazeze pe învârtire (rotire orizontală) și să nu fie cu vârf conic. De exemplu, aș vrea un tip de burgiu cu vârf dreptunghic, iar mecanismul de rotație să fie ca la circular, mai specific, rotirea să fie verticală, ca și cum se învârte lanțul de la bicicletă…
Vreau să tai peretele sau orice alt material și vreau să folosesc o bormașină normală, astfel că burghiul nou conceput să aibă un dispozitiv care-i permite să fie atașat oricărei bormașini… Deocamdată e doar un gând…
Salut. Ma intereseaza ideea !
Cum facem sa o punem in practica? 😁
Momentan nu știu nici eu, vrei neapărat să treci de la idee la invenție?
Orice bloc, casă, clădire, trebuie să plătească un bir și anume acela de a avea pereții crăpați. De ce? Scoarța terestră nu doarme, pământul se mișcă, astfel că orice reparații ai face la pereți, la un moment dat, aceștia se vor crăpa. Nu știu ce soluții sunt, dar aș vrea un tip de material cu care să încarci pereții și să fie elastic, în sensul că dacă dai cu barosul în perete să nu vezi nicio crăpătură, să nu se spargă, ci să se comporte exact ca și cum ai da cu pumnul într-o plastelină…
La ora actuală se creează materiale maleabile care își schimbă forma sau se activează în funcție de mediul în care se află. Acestea sunt materiale programate. Trebuie să fie o soluție… Ce problemă e aia care nu are o soluție? Grea?