Credința are consecințe!
Orice acțiune pe care o facem are consecințe, nu-i așa? Dar te-ai gândit că și credința are consecințe? Dacă gândul are consecințe, atunci rezultatul e alb ca varul: credința are consecințe!
Mergem mai departe și trebuie să vedem ce fel de consecințe produce credința.
Îmi place să-l amintesc pe Nicolae Iorga sau să aduc deseori în discuție un fragment plin de esență care-i aparține domniei sale.
Printre altele, bărbosul ăsta (Nicolae Iorga – mare caracter, mare om, mare român), care apare pe bancnota de 1 leu, a spus următoarele:
Semeni un gând, culegi o faptă. Semeni o faptă, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter.
Semeni un caracter, culegi un destin. (Nicolae Iorga)
Vezi ce important e gândul?
Cum crezi că te raportezi la credință, dacă printr-un simplu gând vine fapta, fapta atrage obiceiul, obiceiul se dezvoltă în caracter, iar prin caracter ajungi la destin?
Hai să o luăm logic… Totul se bazează pe logică, nu? Nu chiar, pentru că analiza unei propoziții logice necesită și cunoaștere.
Privește următoarele patru propoziții:
- Ion este un om.
- Ion are 7 picioare.
- Ghiță este un om.
- Dacă Ion este om și are 7 picioare, înseamnă că și omul Ghiță are 7 picioare.
Nu e „noaptea minții” să spui că toți oamenii au 7 picioare? O fi Ion un caz special, dar nu trebuie generalizat. Pe ce ne bazăm? Pe o conștiință trează.
Prin deducere, propoziția a 4-a ne spune că toți oamenii au 7 picioare. Crezi așa ceva?
Aceeași logică se practică și în matematică, și în o grămadă de domenii, dacă nu toate…
Ce este de făcut? Credem orbește tot, fără a gândi sau a cerceta?
Am scris mai demult un articol în care am dat de pământ cu proverbul fals „Crede și nu cerceta”. Am fost destul de blajin, recunosc.
Poate zici că Dumnezeu îți cere să crezi, nu să cercetezi și apoi să crezi. Îți scriu astăzi (când citești) că Dumnezeu este pro știință și împotriva neștiinței!
Uite aici câteva versete ca formă de cultură biblică:
Înțelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită? (Iov 37:16)
Lipsa de știință este o pagubă pentru cineva și cine aleargă neghiobește înainte o nimerește rău. (Proverbe 19:2)
Ochii Domnului păzesc pe cel ce are știință, dar înfruntă cuvintele celui stricat. (Proverbe 22:12)
Oare credința este o știință? Apropo, ce este știința? Am un dicționar la care apelez din când în când, mai ales în momente de filosofie pură. Las două definiții care mi se par „bombă”:
Știința este imaginea adevărului. (Francis Bacon)
Știința este organismul viu prin care se dezvoltă adevărul. (Aleksandr Herzen)
Cred că până într-un anumit punct, se poate considera o știință, dar există acel ceva dat ce Acela care este Sfânt în vecii vecilor și care nu poate fi dat de nimeni altcineva.
Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil. Când nu mai înțelegi nimic din ce se întâmplă și când nu mai știi care-i adevărul, ține minte că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor și nimic nu se întâmplă fără știrea (și voia) Lui.
Imaginează-ți credința ca fiind semnătura lui Dumnezeu. Ce trebuie să faci cu această semnătură? Să o duci înaintea problemelor tale. Semnătura lui Dumnezeu este garanția că în numele Lui sfânt vei avea rezolvare, indiferent de rezultat.
Am scris bine „indiferent de rezultat”? Da! Dumnezeu îți poate spune „Nu!” și să te binecuvânteze mai mult ca oricând chiar și prin necazuri. Ciudat, nu-i așa? Ciudat, dar foarte interesant.
Când e cel mai predispus omul să apeleze la Dumnezeu și prin urmare la credință? Când are probleme care-i afectează trupul.
Credința are consecințe fizice!
Nu-ți cer să ieși afară când plouă cu tunete și fulgere, doar-doar să-ți recunoști micimea. Apropo, te deranjează dacă plouă afară sau dacă te prinde ploaia în trafic (mașină, tramvai, pe stradă etc.)?
Nu-i așa că ții la tine și vrei să-ți fie bine? Ce faci când simți o durere? Primul gând e să cauți o soluție. Dacă nu găsești o soluție (sau nu ți se găsește o soluție), imediat apelezi la „Doamne-Doamne”.
De ce apelează omul la Dumnezeu când suferă în trup? De ce nu apelează înainte?
Se spune că în spitale se fac cele mai sincere rugăciuni, nu în biserici. Cred că unii oameni se pocăiesc mai degrabă în suferință, nu când li-este bine.
Câte promisiuni ai făcut Domnului ca să te vindece când erai bolnav? Nu-mi spune că nu te-ai ținut de ele… Vezi ce „profiteur” este omul?
Dumnezeu e drept și îți poate da oricând boala sau situația problematică înapoi, dar este și dragoste, fapt pentru care are răbdare cu tine și așteaptă o decizie pozitivă pentru viața ta.
Cum stai cu credulitatea? A fi credul e totuna cu a fi deștept ca noaptea.
Am uitat să dau o definiție din Biblie a credinței. Îți las un verset care răspunde la întrebarea „Ce este credința”?
Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)
Ai putea spune că numai copiii sunt creduli sau oamenii imaturi. La copii, orice le spui, aia cred, mai ales dacă ești tata sau mama lor. Partea mai neplăcută este când le spui una și fac alta pentru că nu cred…
Oare de ce alege omul să nu creadă? Să fie lipsa de respect? Sau inconștiența? Adrenalina curiozității? Probabil că întrebarea asta merită abordată într-un articol separat.
Credința are consecințe fizice!
Dacă te rogi Domnului, trebuie să știi că Dumnezeu te ascultă. Dumnezeu aude tot, vede tot, știe tot!
Numai că trebuie să iei în calcul că deși te ascultă, nu înseamnă neapărat că îți și face pe plac.
Uită-te la musulmani, fie iertați… Musulmanii extremiști, se aruncă în aer doar ca să-i facă pe plac lui Allah (zeul lor). Care-i logica să te sinucizi și să-i iei cu tine pe alții care mai au chef de viață? Asta nu este dragoste.
Religia adevărată are la bază dragostea. Islamismul este o religie a războiului. Războiul își are izvorul în ură, iar ura are mândria (sau prostia) ca pânză freatică.
Poate te revolți (un pic) și spui că nu trebuie să-mi permit să pun în balanță religiile, că toate sunt adevărate, că toate se închină aceluiași Dumnezeu și că toate sunt adevărate, doar că fiecare are drumul ei.
Dacă ai face apel la bunul-simț, ai observa cu tot cugetul tău, adică cu toată mintea, că fiecare religie are lucruri diferite. Și aici mă refer la religiile teiste, adică la iudaism, creștinism și islam (islamismul este religia aia a musulmanilor extremiști, iar islamul este forma „light”).
Din nou cred că este un subiect ce ține de alt articol, dar trebuie să știi că religiile nu pot fi toate adevărate, deoarece există deosebiri esențiale și numai câteva acorduri, care sunt superficiale, deci fără substanță.
La întrebarea „Ce este adevărul?” îți recomand lecturarea articolului „Adevărul este AER”. Mulțumesc.
Credința are consecințe psihice!
Nu-i așa că te-ai simți în al 9-lea cer dacă Dumnezeu te-ar vindeca de cancer sau ți-ar vindeca fetița care suferă de o boală rară (incurabilă)?
Te cred dacă spui că ai avea o inimă mulțumitoare și mintea ta n-ar uita de Dumnezeu niciodată.
Raportat la „musulmanii mei” din capitolul anterior, crezi că pot fi evitate consecințele psihice ale credinței?
Hai să te întreb altfel: crezi că orice tip de credință produce consecințe?
Orice credință are în spate curajul acțiunii. De altfel, omul care nu face nimic, dar spune că are credință, este mincinos. Credința te îndeamnă la acțiune. Omul acționează în funcție de credința pe care o are. Se pare că islamiștii (ăia extremiști) sunt cei mai devotați oameni când vine vorba de religie.
În fine, nu promovez religia, dar cu tot dragul aș vrea să-L promovez pe Hristos.
Gândirea ne joacă de multe ori feste. „Cuibul de nebunii” al ispitelor este mintea. Gândurile de ură, de răzbunare, de război dăunează și inimii, nu doar psihicului sau sufletului.
Sufletul este capitala inimii și a minții. Dacă sufletul este la pământ, psihicul este praf și pulbere.
Apropo, știi cât de grav este să fii la pământ din punct de vedere psihic? De fapt, acolo este o problemă și mai adâncă, care se găsește la nivel spiritual.
Omul decăzut din punct de vedere spiritual este „carne vie” pentru dependențe. Te rog să-ți faci timp să citești articolul „Ce este dependența?”.
Să revenim la consecințele psihice…
Omul cu probleme psihice poate „da” în nebunie. De la credință? De la o credință greșită.
Există o credință greșită? Din moment ce ești în stare să judeci un răspuns la întrebarea asta, înseamnă că ai în vedere credința corectă. Care-i credința corectă pentru tine?
Pentru mine, credința corectă este aceea în Cel care a gândit și creat lumea, și L-a dat pe singurului lui Fiu din dragoste pentru lume, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Eu sunt convins de credința mea, iar convingerea asta vine și pe plan psihic, adică nu mă clintește niciun argument, dar mai ales din plan spiritual.
Credința are consecințe eterne
Câți oameni cunoști care au avut gânduri de sinucidere? Tot vreau să abordez subiectul ăsta cu sinuciderea într-o serie de articole, că deja se înmulțesc știrile cu oameni care mor degeaba…
Lumea are probleme cu capul. Asta o știi și tu, o știu și eu. Psihologii și medicii psihiatrii vor avea de lucru mulți ani de-acum înainte… Ei vor fi noii „IT-iști” ai societății moderne.
Societatea modernă este una decăzută în primul rând moral, fapt care dăunează psihicului uman. Care este soluția? Soluția trebuie căutată pornind de la cauză, iar cauza este la nivel spiritual.
De ce la nivel spiritual? La nivelul sufletului (inimă + minte) se dau cele mai mari bătălii. Dacă pierzi bătălia la nivelul inimii, mai ai o speranță în rațiunea gândirii. Dacă pierzi bătălia la nivelul minții, mai ai o nădejde în duioșia inimii. Dar dacă pierzi bătăliile peste tot? Dacă ai credință, vei rămâne în picioare.
Credința la nivel de duh este o credință de neclintit. Orice altă credință care nu este izvorâtă din duh, se dovedește a fi doar o formă de credință. De ce sunt sigur pe o astfel de afirmație? Pentru simplul fapt că atunci când vine cineva cu un argument mai bun decât al tău, îl alegi să-l crezi pe baza rațiunii. Sau pentru simplul fapt că atunci când iubești ceva sau pe cineva, alegi ideile în favoarea iubirii respective.
Suntem oameni și avem onoarea să facem alegeri în fiecare zi. Dacă ai o credință ancorată la nivel de duh, atunci ești de neclintit.
Bine-ar fi ca această credință să fie în Dumnezeu și să nu o pierzi niciodată.
Treaba mea nu-i să-ți schimb credința. Nu mă interesează să-ți dau o duzină de versete biblice și o limuzină de argumente logice în favoarea existenței lui Dumnezeu. Dacă „te câștig” în felul ăsta, mâine vine altul mai deștept decât mine și poate-poate ne câștigă pe amândoi…
Credința în Dumnezeu se câștigă doar prin Dumnezeu. Ca suport există Biblia, care este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu sau cartea de instrucțiuni pentru viață (veșnică).
Care-i scopul final al credinței în Dumnezeu? Mântuirea, iar prin mântuire se ajunge la viață, adică la viață veșnică.
Trebuie să-ți scriu că și necredința este o formă de credință. E imposibil să spui că nu crezi în nimic din moment ce ești ancorat în acel „nimic”. Credința este universală, dar alegerea în ce anume să crezi este individuală. Bine-ar fi să fie individuală și să nu fii manipulat.
Manipularea este cea mai odioasă formă de putere, fie de a avea putere și a manipula, fie de a nu avea putere și a fi manipulat.
Credința are consecințe exact cum orice faptă are consecințe. Credința are consecințe la nivel fizic, psihic și spiritual, iar rezultatul credinței tale va fi eternitatea.
Îndrăznește să fii înțelept azi pentru mâine! Alege să-L cauți pe Dumnezeu cu o inimă sinceră și te asigur că îl vei găsi! Alegerea ta de azi poate să aibă consecințe eterne!
Dumnezeu să te binecuvânteze cu înțelepciune! Un om înțelept este mai valoros decât un om deștept, chiar mai valoros decât un geniu! De ce? Pentru că omul înțelept face întotdeauna alegeri bune!
