Limba română la-ndemână
Dă-i o cratimă când dai!

Dă-i o cratimă când dai!

de Horja Robert Emanuel


Dă-i o cratimă când dai,
Dacă dai la conjugare,
Altfel, dă-i-le când ai,
Da-i mai bine o-mpăcare…

Cum se scrie: „dăi” sau „dă-i”?
„Dăi” n-are nicio valoare,
În schimb, „dă-i” nu-i pentru răi,
Ci e-o binecuvântare!

Cum se scrie: „dai” sau „da-i”?
Na, ce faină întrebare…
Dai ce ai, bun e și-un ceai,
Da-i mai bună o gustare…

Dă-i o cratimă de ai,
Dă-i-o ei de vrea schimbare,
Dă-le-o lor dacă nu stai,
Dă-i, dar dă-i și cu răbdare…


Dacă tot suntem români și ascultăm, citim, scriem și vorbim românește, atunci merită un tur de forță pentru o poezie cu tâlc. Ce găsești în poezia asta? Diferite modalități pentru a scrie corect ceea ce trebuie… Poți să le percepi ca pe niște lecții scurte, fiecare strofă vine cu lecțiile ei…

Cum se scrie corect? „Dăi” sau „dă-i”? Cuvântul „dăi” nu este corect. Nu mă bag, momentan, să zic că nu există în limba română dacă tot e scris de români, dar este incorect… Forma corectă este „dă-i” de la „îi dai”.

Cum se scrie corect? „Dai” sau „da-i”? Ambele forme sunt corecte! „Dai” vine de la verbul „a da”, deci tu dai ceva bani pe „curent” luna asta… Forma „da-i” provine din „dar îi”, adică nu mai folosești atâtea cuvinte, da-i dai înainte cu viteză până termini ce ai de zis…

Pentru alte poezii sau neclarități transformate în clarități, te invit să citești articole de AICI.


Sursă imagine: Kira auf der Heide on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile