Știi cumva care este cea mai pură apă din Univers? Unii ar spune că cea mai pură apă din lume se află în România, în munții Bucegi, la altitudinea de 1.300 de metri, la cascada 7 Izvoare. Alții ar spune că în Patagonia, mai exact în Puerto Williams (Chile).
Pe cine să credem? Hai să vin cu un alt fel de răspuns, un răspuns mai personal.
Cea mai pură apă din Univers izvorăște atunci când plângi. Zău? Da. Lacrimile pocăinței scot la iveală cea mai pură apă din Univers! Fie că plângi tu, fie că plâng eu, puritatea este la cote maxime.
Dar oare ce sunt aceste lacrimi ale pocăinței?
Lacrimile pocăinței
În Matei 5:4 găsim următorul verset:
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! (Matei 5:4)
Să ne-apucăm să plângem de numa-numa, doar-doar ca să fim mângâiați? Nicidecum!
Dacă plângi de frustrare, de ciudă sau de ură, mai bine te pui să bei apă și te duci la alergat haihui pe deal. Una e să te plângi și alta e să plângi.
În schimb, dacă plângi pentru că îți recunoști viața murdară pe care ai trăit-o și îți plângi păcatele înaintea lui Dumnezeu, practic și teoretic, dacă ești sincer (plânsul reliefează sinceritatea), atunci e ferice de tine.
Mângâierea pe care o vei primi va fi de la Dumnezeu, iar când o vei simți în suflet, vei avea o pace de nedescris.
Ce înseamnă pocăința? A-ți plânge păcatele și a le lăsa la o parte.
Ce faci când observi pe cineva care umblă cu un sac plin de cărămizi în spate și îl vezi că se chinuie și că nu mai poate, dar tot continuă să tragă de sac? Îi spui „Omule, bun! Lasă sacul ăla!” sau „Omule, dă-mi voie să te-ajut!”.
La fel a făcut și Domnul Iisus Hristos cu noi. Cărămizile reprezintă păcatele noastre, iar sacul este mijlocul prin care vrem să ascundem păcatele.
Se vede de la o poștă că nu putem să ne-ascundem păcatele de Dumnezeu.
Citește te rog versetul următor:
El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați. (1 Petru 2:24)
Ce zici? Practic, prin ce a făcut Hristos pentru noi, din moment ce conștientizăm și ne pocăim (pocăința nu este o religie, ci o trăire), realizăm că nu merităm să fim curați ca lacrima și apoi plângem de copleșire, respectiv uimire.
Curat ca lacrima
Chiar poți să fii curat ca lacrima?
Uite două versete tari de tot din Romani 5:1, 9
1. Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos.
9. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
E un har să fii socotit curat ca lacrima, adică neprihănit! Harul înseamnă un „dar nemeritat”.
Faptul că cineva ți-a făcut un astfel de favor nu trebuie decât să te facă mulțumitor și fericit.
Și uite-așa ajungem la lacrimile fericirii, care sunt un bonus al lacrimilor pocăinței.
Lacrimile fericirii
Să fie oare lacrimile fericirii la fel de pure precum lacrimile pocăinței? Nu știu sau nu cred.
Lacrimile pocăinței sunt izvorâte în momentul în care te vezi pe tine exact așa cum ești. În schimb, lacrimile fericirii nu sunt atât de pure pentru că nu poți să vezi exact cerul prin ele.
Într-adevăr, fericirea este de nedescris, dar prin acele lacrimi ale fericirii nu poți să vezi tot-tot-tot, ci doar o parte dintr-un întreg.
Apropo, de ce sunt limitate lacrimile atunci când plângem? Uită-te atent la copii: plâng, scot câteva lacrimi, apoi în afară de mârâit nu mai „curge” nimic.
Hai să dau trei explicații:
- Dacă e vorba de un impuls emoțional scurt, lacrimile curg câteva secunde sau minute. În schimb, dacă e vorba de o durere profundă, lacrimile pot să țâșnească mai mult timp.
- Creierul a înțeles motivul pentru care am plâns, corpul nu mai „emite precipitații”, ritmul inimii începe să scadă, iar noi începem să ne liniștim.
- „Esențele tari se țin în sticluțe mici” – lacrimile sunt importante, mai ales dacă sunt lacrimi de pocăință sau de fericire și sunt considerate o comoară, iar comorile cele mai de preț sunt cele rare, corect?
Apropo de comoară, știi cântarea „Astăzi vin să-mi plec genunchii”? La strofa a 3-a, ultimele două versuri găsim scrisă afirmația: „Lacrimile pocăinței îmi sunt singurul tezaur”.
Hai să ne mai oprim la un verset din Biblie, de data aceasta la un Psalm scris de David:
Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta? (Psalmul 56:8)
E mare lucru ca Dumnezeu să-ți strângă lacrimile în burduful Său! Asta înseamnă că Dumnezeu ia aminte la sinceritatea ta și te va binecuvânta.
Tu ce zici? Crezi că lacrimile pocăinței reprezintă cea mai pură apă din Univers?
Fără a-ți plânge păcătele și a te lăsa de ele nu există pocăință. Pocăință fără credință nu se poate. Credința duce la mântuire. Mântuirea îți salvează sufletul de la moartea veșnică și îți dă viața veșnică.
Cine poate să aibă viață veșnică? Răspunsul este limpede și curat ca lacrima în versetul următor:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. (Ioan 3:16)
Răspuns corect: oricine crede!
Ce face credința? Te îndeamnă la acțiune. Acționează!
