Știai că... ?
Primul bug în lumea calculatoarelor

Primul bug în lumea calculatoarelor

În 9 septembrie, 1947, s-a găsit primul bug care a intrat în lumea calculatoarelor… Inginerii de la Harvard au găsit în interiorul calculatorului Harvard Mark II (Aiken Relay Calculator) o molie, astfel că a apărut prima dată termenul de debug (sau „depanare” sau „căutarea și scoaterea/eliminarea gândacului/problemei”).

În lumea programatorilor, un bug (nu gândac) nu reprezintă neapărat o eroare. La eroare i se spune „eroare”. Simplu. Un bug reprezintă un cod sau o porțiune de cod, care nu funcționează conform așteptărilor. Astfel trebuie să intervii și să faci un debugging, adică să iei codul sursă și să-l analizezi cum funcționează pas cu pas. E ca și cum la ora 10:00 te pui să-ți notezi ce ai făcut la 09:01, 09:02, 09:03… 09:59 și de ce ai făcut ceea ce ai făcut… Doar că aici te mai ajută și codul din fața ta… Se apelează la memorie și la logică…

În fine, 9 septembrie, 1947, rămâne în istoria calculatoarelor ca fiind ziua cu primul bug (gândac) găsit. Un bug la propriu… Termenul de bug l-a avut și Thomas Edison (cu mulți ani în urmă), rolul fiind același, o expresie pentru ceva dificil de rezolvat din cauza faptului că o insectă imaginară s-a infiltrat și creează probleme…


Sursă imagine: Sigmund on Unsplash

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Become a patron at Patreon!
Distribuie și altora:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile