FCSB – Dinamo s-a jucat doar un set?

Mi-am permis să mă „delectez” cu ultimul sfert de oră din meciul FCSB (alias „Steaua”) – Dinamo, scor final 6-0 pentru steliști, dar deja cei „șase cai” au fost băgați în „grajd”.

Urmăresc fotbalul mai mult pentru cultură generală, am o pregătire serioasă încă de mic, am mai mult o pregătire de antrenor (manager) decât ca jucător, știu să aranjez jucătorii pe toate sistemele, cunosc sute de jucători din întreaga lume (pe ce posturi joacă/au jucat + la ce echipe sunt/au fost), dar atât.

Recomand fotbalul ca stil de viață, în rest, nu mă bag…

În România, atenția mea cade pe următoarele echipe:

  1. Echipa lui Gheorghe Hagi: anul acesta, Farul Constanța a fuzionat cu echipa domnului Hagi (Viitorul Constanța), iar în urma fuziunii, Viitorul s-a desființat și echipa continuă cu numele Farul. Îmi place munca depusă la Academia Hagi, apreciez dedicarea și implicarea lor, chiar dacă e greu ce face domnul Hagi, în 10 ani (de acum înainte), cei de la Constanța vor domina campionatul din România;
  2. FCSB (alias „Steaua”): nu zic nimic, au un patron de „milioane”. Dacă liderul e războinic, subalternii cum sunt? 😅;
  3. CFR Cluj: încă nu înțeleg cum au câștigat atâtea trofee în ultimii ani… De ce? Joacă un fotbal oribil, doar în cupele europene i-am văzut că joacă frumos, cu pase, acțiuni la poarta adversă fără vreo răsuflare. În rest, dacă e minutul 75 și au 1-0 sau măcar un gol în plus, mimează fotbalul: trag de timp. Se pare că strategia lor funcționează, așa au câștigat ultimele patru campionate. Am urmărit CFR-ul la început, prin 2004/2005, când au promovat în prima ligă și mi se păreau bunicei, adică, se băteau cu oricine, alergau să câștige, erau devotați (așa fac echipele mici, bagă tare cu toată lumea, cum face un boboc în liceu, prima impresie să conteze…);
  4. Rapid: prima (și aproape ultima) echipă de care mi-a plăcut. I-am urmărit, studiat, analizat cu interes de prin 2003 până în 2009. Pe vremea când era domnul Răzvan Lucescu antrenor, în perioada de glorie din Cupa UEFA, eram „omul lor”. Jucătorii mei preferați din vremea „rapidului”: Daniel Niculae, frații Karamyan, Emilian Dolha, Dani Coman, Marius Măldărășanu, Viorel Moldovan, Robert Ilieș, Ionuț Rada, Vasile Maftei, Nicolae Grigore, Daniel Pancu, Mugurel Buga, ce să zic, aproape toți cei care jucau din primul minut 😎;
  5. Universitatea Craiova: îmi place că oltenii sunt pasionați (nebunește) de ai lor și investesc oricât numai să le fie bine;
  6. UTA Arad: nu comentez nimic, sunt originar din Arad.

„Explicație științifică”

M-am uitat la rezumatul partidei dintre FCSB și Dinamo, în mod normal scorul nu era 6-0, dar la 1-0, un dinamovist a luat cartonașul roșu și a fost eliminat. Mai rău e că asta s-a întâmplat în minutul 37, astfel că până la final (minutul 90 fix), potopul și-a făcut de cap.

Sistemul ambelor echipe a fost 4-3-3, adică patru fundași, trei mijlocași și trei atacanți. În România, de vreo 10 ani, cam de când a apărut termenul „tiki-taka” sau „tiki-taka-Barcelona” plus doi ani, au început unele echipe de club să copieze sistemul de joc al Barcelonei. Numai că s-au grăbit. La Barcelona, sistemul se învață la grupele de copii, au totul bine pus la punct, jocul de pase e unul de senzație, iar cei care sunt vizibil mai răsăriți (cum erau Ronaldinho, Messi, Deco, Henry, Neymar, Eto’o) sunt folosiți pe post de glonț. Adică, echipa joacă, asamblează pistolul de la zero, țintește, apasă pe trăgaci, iar vedeta dă gol. Din acest punct, povestea se ramifică și se identifică „creierele” de pe fiecare linie, apar actorii principali care joacă la fiecare fază, apar oamenii de sacrificiu și jocul de fotbal se transformă într-o adevărată inginerie. În România, sistemul 4-3-3 a mers din dezastru în derizoriu, dar se pare că după ani și ani iasă ceva…

Dacă Dinamo a început în sistemul 4-3-3 și a rămas în 10 oameni, în mod normal, ar trebui să fi jucat 4-4-1 sau 3-4-2, nicidecum 5-4 sau 5-3-1. Dacă te aperi încă din minutul 40, înseamnă că ai garantate 50 de minute sub asediu. Cea mai bună apărare e atacul. La 0-1 și cu un om în minus, te încadrezi la dictonul „totul sau nimic”. Bine-bine, FCSB și Dinamo sunt dușmani vechi, atât de vechi încât s-a legat o „prietenie de moarte” între ei. Presiunea din partea suporterilor, a oamenilor care investesc la echipă etc. e uriașă și astfel se întâmplă neprevăzutul, jucătorii sunt furioși, se faultează ca la o bătaie, uită de tot și se înjură (doar alea 90 de minute, în rest sunt prieteni 👍). Să nu uiți că până la urmă, fotbalul, pentru ei, e un loc de muncă și nu trebuie alergați, batjocoriți, huiduiți și alte cele doar pentru că au pierdut un meci. Știu și ei că rușinea se spală mai greu… Nu intru în detalii, deși am „îmbrățișat” subiectul, dar la un astfel de context (om eliminat în minutul 37), când câștigi cu 6-0, înseamnă că ți-a ieșit aproape tot. FCSB are bani și jucători, adică tot ce trebuie pentru a face performanță într-un timp foarte scurt, dar îi lipsește răbdarea (își schimbă antrenorii prea des).

Știrile sportive pe următoarele trei zile sunt asigurate, FCSB și Dinamo fiind cluburi cu tradiție în fotbalul românesc, articolele vor curge ca mierea, lent și dulce…

Păcat că mass-media amplifică știrile din fotbal, produce mai mult cancan și nu pune preț și pe alte sporturi. Răspunsul lor e simplu: „promovăm ce produce bani…”

P.S. Aștept setul doi 🥳

Mulțumesc pentru simplul fapt că ți-ai făcut timp să citești articolul! Dacă vrei, poți susține blogul cu o donație lunară:
Distribuie și altora:
Aboneză-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
TOP